Accident de avion în SUA. Nouă persoane au murit (Video)
Un avion de mici dimensiuni al unei companii, la bordul căruia se aflau nouă persoane potrivit proprietarului, s-a izbit de un bloc de locuinţe marţi, un impact resimţit în zonă, iar autorităţile afirmă că nu aşteaptă să găsească supravieţuitori, relatează AP în pagina electronică, potrivit Mediafax.
Autorităţile nu au confirmat câte persoane se aflau la bord.
Anchetatori, care încercau să stabilească câte persoane care se afla în avionul de tip Hawker H25 jet, cu zece locuri, au confirmat doi morţi, a anunţat locotenentul Sierjie Lash, o purtătoare de cuvânt a Departamentului pompierilor din Akron. Nicio persoană nu se afla în apartamentul în care a intrat avionul, care a luat foc, a precizat ea.
Proprietarul avionului, Augusto Lewkowicz, a declarat că doi piloţi şi şapte pasageri se aflau la bordul avionului. El a spus că a discutat cu anchetatorii şi că încerca să contacteze familiile victimelor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)