vineri, 3 mai, 2024

Special Arad Logo

    Accident cu victime multiple în vestul țării. Două autoturisme și un microbuz implicate

    de - | 13 februarie 2023, 8:36 AM | Regional

    0

    (foto: Facebook / grupul INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA)

    Un accident în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz s-a petrecut luni dimineața pe Calea Clujului în Oradea, 15 persoane fiind transportate la spital. Din imaginile suprinse de martori se vede că în urma impactului microbuzul s-a răsturnat.

    „Pompierii militari orădeni acționează pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs în această dimineață pe strada Clujului din municipiu, eveniment în care au fost implicate 19 persoane aflate în două autoturisme și un microbuz.

    Apelul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 06.40, moment în care la fața locului au fost mobilizate de urgență, echipajele Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și 5 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis, luni, cu câteva minute înainte de ora 08, lt. col. Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU Crișana.

    Potrivit acesteia, toate persoanele au fost evaluate, „iar 15 dintre acestea au fost asistate medical, fiind transportate la spital (cinci în cod galben medical și zece cu răni ușoare – cod verde medical)”.

    Una dintre victime a trebuit descarcerată de pompieri. Patru persoane au refuzat transportul la spital.

    Și Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a transmis o informare legată de accident, precizând că producerea luni a fost semnalată printr-un apel la 112 înregistrat în jurul orei 06.40. În accident au fost implicate un microbuz și două autoturisme, dintre care unul parcat.

    Din primele date, în urma accidentului rutier, 15 persoane au suferit diverse leziuni, majoritatea aparent ușoare. În prezent, acestora li se acordă îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Traficul rutier nu este blocat, se desfășoară pe o bandă, din cele două de pe sensul de mers”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, notează ebihoreanul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.