A trecut de Parlament: amenzi uriașe pentru cei care iau autostopiști
După aproape şase luni de controverse pe marginea proiectului legislativ care interzice, între altele, şi practica autostopului, miercurea aceasta parlamentarii au adoptat legea privind combaterea transporturilor ilicite. Astfel, persoanele fizice sau cele juridice nu vor mai putea realiza transport public de persoane cu un autoturism dacă nu respectă prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, modificată şi completată prin proiectul adoptat alaltăieri.
Potrivit iniţiatorilor, situaţia actuală de pe şosele reclamă „o intervenţie imediată“ și au motivat noile reglementări şi urgenţa acestora prin faptul că legislaţia în vigoare nu prevede dispoziţii pentru sancţionarea respectivelor fapte, menite să descurajeze practicile ilicite în activitătile de transport rutier de persoane.
Amenda: de la 1.000 la 5.000 de lei
Potrivit proiectului, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei „efectuarea de transport public de persoane cu autoturism de către persoanele fizice sau juridice fără respectarea prevederilor art. 7 (din Legea 38/2013). Articolul 7 din aceeaşi lege spune că „Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizaţi”.
Citeste mai mult pe adevarul.ro















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)