A plecat cu locomotiva la plimbare. Tânărul fost reținut de Poliția TF Medgidia





Un tânăr de 20 de ani s-a suit miercuri într-o locomotivă nesupravegheată și a plecat cu ea la plimbare, scrie ClubFevoriar.ro. Din fericire, incidentul s-a încheiat fără victime. Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, în stația Medgidia, iar locomotiva implicată aparține companiei Grup Feroviar Român (GFR), potrivit sursei citate. Tânărul a intrat în cabina de conducere, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus locomotiva în mișcare. Locomotiva a ajuns apoi pe o altă linie, unde s-a oprit.
Incidentul se putea transforma într-un dezastru, dacă locomotiva ar fi intrat pe linia de circulație a unui alt tren de călători sau marfă, mai arată ClubFevoriar.ro. Tânărul care a pus locomotiva în mișcare a fost reținut de Poliția TF Medgidia. Potrivit Instrucției Personalului de Locomotivă, pe timpul remizării locomotiva trebuie să fie asigurată contra pornirii, deconectată de la sursa de energie și încuiată.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este