A murit Vasile Ardeleanu, fotbalistul căruia i-a rupt Lăcătuș piciorul! Avea doar 50 de ani…





A murit Vasile Ardeleanu, fostul fotbalist de la FCM Bacău căruia Marius Lăcătuș i-a rupt piciorul în 1999. Băcăuanul avea 50 de ani, scrie gsp.ro. El a fost găsit fără suflare în propria casă, în această dimineață, în jurul orei 07:30.
Fost fundaș central, Vasile Ardeleanu a fost legitimat în anii ’90 la FCM Bacău, ulterior în perioada 2002 – 2004. A adunat 104 de meciuri în prima divizie, în care a înscris de patru ori.
S-a retras din activitate în 2005, din tricoul lui FC Vaslui. Cu 6 ani anterior, în 1999, a suferit o accidentare de coșmar în timpul unui meci Steaua – FCM Bacău, dublă fractură transversală, de tibie și peroneu, plus ruptură de ligamente, în urma unei intrări criminale a lui Marius Lăcătuș.
Într-un interviu realizat de Gazeta Sporturilor, Ardeleanu spunea: „acel fault mi-a schimbat dramatic viața”.
Nici nu trebuia să intru în acea partidă. S-a îmbolnăvit însă Gireadă şi m-a băgat pe mine. Era un teren moale, aveam crampoane prinse cu şaibe.
Când am pus piciorul la acea minge, mi s-a înfipt gheata în gazon, Lăcătuş a venit mai mult ca să mă sperie, dar m-a prins cum e mai rău. A trosnit osul de s-a auzit până în tribună. Am dat să mă scol ca să-l plesnesc pe Lăcătuş, dar piciorul drept mi se bălăngănea după cum bătea vântul”, declara el.
După retragere, Vasile Ardeleanu s-a stabilit în Cârligi, un sat situat la aproximativ 20 de kilometri de Bacău. În 2016, când l-a vizitat Gazeta Sporturilor, fostul fundaș dezvăluia că își asigură traiul muncind ca zilier: „Mă mai cheamă neamurile sau cunoscuții, stau la păpușoi și câte o zi întreagă”.
Comentariile portalului
Foarte interesant articolul, asa ar trebui s arate jurnalismul nu doar stiri seci!
Interesant este Cine a susținut acest personaj timp de peste 18 ani în funcție de director unii ziceau că Falcă unii ziceau că Neluțu Cristina Părerea mea (...)
sa se bucure trei zile.