A murit actrița Teatrului Bulandra, Valeria Ogășanu. Avea 76 de ani
Actrița Valeria Ogășanu, soția lui Virgil Ogășanu, s-a stins din viață la 76 de ani, în vila familiei din Cornu. Valeria Ogășanu este una dintre marile actrițe ale Teatrului Bulandra, acolo unde a interpretat peste 30 de roluri.
„Ne-a părăsit, azi, doamna Valeria Ogășanu. Actriță a Teatrului Bulandra din 1969, a interpretat peste 30 de roluri în spectacole importante ale teatrului, ultimul fiind rolul Kate, pe care l-a jucat alături de soțul său – Virgil Ogășanu – în spectacolul „Pe lacul auriu” de Ernest Thompson, regia Dinu Cernescu, în 2017. Suntem, cu toții, alături de familia îndurerată. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Teatrului Bulandra pe o rețea socială.
Valeria Ogășanu s-a născut la 23 septembrie 1946 în București, România. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie în 1969. În 1968, joacă primul rol în filmul: Vin cicliștii. Frumoasa actriță a mai jucat în filme precum: „Frații Jderi”, „Fram” și „Trandafirul galben”.
„Drum lin în Lumină, iubită mamă! Te iubesc!” Acesta este mesajul emoționant prin care Mihai Ogășanu a anunțat decesul mamei sale.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)