A fost lansată procedura de achiziție publică pentru contractarea documentației tehnice aferente investiției: Drum Expres Arad-Oradea
Comunicat: În cursul zilei de joi, 21.01.2021, membrii parteneriatului regional format pentru realizarea Drumului Expres Oradea Arad, respectiv reprezentanții legali ai Consiliului Județean Bihor, Municipiului Oradea, Municipiului Arad și Consiliului Județean Arad, au semnat actualizarea acordului de asociere prin introducerea proiectului tehnic în achiziția comună, pe lângă actualizarea studiului de fezabilitate, precum și documentația specifică necesară demarării procedurii de achiziție publică pentru contractarea documentației tehnice aferente investiției Drum Expres Oradea-Arad.
Astfel, începând de vineri, 22.01.2021, procedura este transmisă în SICAP, iar termenul de depunere a ofertelor de către operatorii economici interesați, estimat de către autorități, în conformitate cu procedurile legale, respectiv termenele de așteptare ce trebuie respectate, este 15.03.2021. Valoarea achiziției este de 42.061.284, 66 lei, fără TVA.
„Vă reamintim faptul că valoarea estimată a lucrărilor pentru drumul expres Oradea – Arad este de aproximativ 1 miliard de euro, iar investiția va fi realizată în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin accesarea fondurilor europene nerambursabile din cadrul programului operațional specific de transport. Conform proiectului, drumul expres va străbate județele Bihor și Arad, va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulație pe sens pe o distanță de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanță de 43,5 km și profil de drum expres cu două benzi de circulație pe sens pe 76,4 kilometri”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)