joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A fost condamnat la 22 de ani de închisoare din cauza unei telecomenzi

    de - | 10 ianuarie 2017, 7:08 PM | Internaţional

    0

    Eric Bramwell, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit vinovat în luna noiembrie, iar în ianuarie a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, scrie Mediafax, citând Independent.co.uk.

    Bărbatul a furat o telecomandă în 2015, august, dintr-un apartament din Wheaton, Illinois, dar când a încercat să fugă de la locul faptei, şi-a pierdut o mănuşă.

    O mostră de ADN prelevată de poliţişti din accesoriul vestimentar l-a conectat pe individ de alte furturi din trecut, ceea ce i-a crescut semnificativ perioada pe care trebuie să o petreacă în arest.

    Potrivit procurorilor care au lucrat la caz, bărbatul s-ar fi încadrat pentru cel puţin 30 de ani de închisoare.

    Individiul ar fi comis alte furturi similare, sustrâgând din diverse apartamente televizoare scumpe.

    „Activitatea ilegală a domnului Bramwell l-a ajuns într-un final din urmă”, a declarat avocatul Robert Berlin. „Indiferent ce bunuri au fost sustrase, Bramwell a luat în râs legea de nenumărate ori”.

    „A luat ce a vrut, de câte ori a vrut, şi s-a aşteptat să nu suporte consecinţe. Nu aşa funcţionează lucrurile, după cum a aflat şi domnul Eric Bramwell însuşi”, a completat avocatul.

    Sursa foto: Daily Mail

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.