joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A făcut infarct după ce a trecut vama și a murit de durere că își ducea fiul decedat acasă….

    de - | 30 noiembrie 2021, 9:03 PM | Regional

    0

    Un cetățean bulgar a murit în timp ce îl conducea acasă pe fiul său de 35 de ani, decedat în urmă cu câteva zile în străinătate. Bărbatului în vârstă de 66 de ani i s-a făcut rău la puțin timp după ce a trecut vama în România și ulterior, a decedat la spitalul din Lugoj.

    Tragicul incident a avut loc astăzi, pe șoseaua de centură a Lugojului. În ciuda eforturilor depuse de mai multe echipaje de salvare chemate la fața locului, scrie Lugoj Info.

    Bărbatul în vârstă de 66 de ani, cetățean bulgar, se afla într-o mașină ce făcea parte dintr-un convoi funerar și transporta acasă trupul fiului său în vârstă de 35 de ani, decedat în străinătate. Acesta le-a spus celor din convoi că se simte rău, astfel că mașinile din coloană au tras pe dreapta, așteptând echipajele de salvare.

    Câțiva studenți la medicină, aflați în trafic, au oprit și i-au acordat bărbatului primul ajutor, iar manevrele de resuscitare au continuat atât în ambulanță, cât și la spital. Inima i-a cedat…

    Medicii au trebuit însă să constate decesul, după aproape patru ore de eforturi disperate de a-l menține în viață. Apropiații bărbatului susțin că drumul lung și mai ales suferința l-au doborât. Cel mai probabil a suferit un infarct.

    Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de medicii legiști și dus la morga Spitalului Municipal Lugoj, unde urmează să se stabilească din ce cauză a decedat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.