A apelat 112 și a lăsat polițiștii „în ceață”
Azi noapte, la miezul nopții, poliţiştii din Dezna au fost contactați, prin apelul de urgenţă 112, de către un bărbat de 41 de ani, care le-a explicat că a fost accidentat de o mașină Dacia Logan, care ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Polițiștii au mers la locul indicat, au cercetat zona, interogând bărbatul care i-a apelat cât şi martorii identificaţi. Iniţial, bărbatul a spus că ar fi fost accidentat pe stradă, iar ulterior a revenit spunând că acest lucru s-ar fi produs în curtea blocului în care locuieşte.
Bărbatul a fost transportat pentru diagnostic şi îngrijire medicală la Spitalul clinic Judeţean Arad, unde i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei.
În cadrul cercetărilor efectuate la fața locului nu au fost descoperite urme specifice unui accident rutier, iar leziunile părții vătămate stabilite prin diagnostic medical (contuzie semitorace stâng, plăgi escoriate semitorace și șold stâng) nu coroborează cu aspectele sesizate.
Nedumeriți fiind de dovezile contradictorii, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)