Focuri de arme și adrenalină maximă, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române la Arad
Știri Arad: Astăzi dimineață, în Piața „Avram Iancu”, a avut loc o manifestare dedicată împlinirii a 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Cu acest prilej, publicului i-au fost prezentate diferite exerciții demostrative executate de jandarmi desfășurând misiuni de ordine publică și exerciții cu câinii de serviciu. În plus, au putut să-i cunoască mai îndeaproape pe jandarmi și să viziteze standul în care s-au prezentat echipamentele, tehnica și mijloacele din dotarea subunităților.
De asemenea, în cadrul manifestărilor, s-au dat citire mesajelor transmise cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, s-a organizat festivitatea de înaintare în grad, înaintea expirării stagiului minim, și au fost recompensați jandarmii care s-au remarcat în misiunile desfășurate și în competițiile sportive dedicate acestui eveniment.
Repere istorice
Ziua de 3 aprilie 1850 reprezintă o dată memorabilă în istoria modernă a României, un reper care şi-a câştigat un binemeritat loc în conştiinţa publică. Este ziua când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Jandarmeria Română, prin Ofis domnesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Această lege a dat Jandarmeriei statut juridic, legitimând-o în faţa celorlalte arme şi a naţiunii române.
Jandarmeria Română a fost înfiinţată din nevoia asigurării libertăţilor cetăţeneşti şi a ordinii de drept în stat, izvorâtă din spiritul european al vremii.
În aceste momente aniversare, trebuie evocate tradiţiile şi evoluţia instituţiei. La 1 septembrie 1893, prin Decret Regal a fost promulgată Legea Gendarmeriei Rurale, instituţie de inspiraţie franceză, menită a veghea la siguranţa publică, menţinerea ordinei şi executarea legilor. De-a lungul timpului, Jandarmeria Română a cunoscut numeroase transformări. Ea s-a adaptat în permanenţă, fiind o instituţie modernă şi flexibilă.
Astăzi, la 165 de ani de la înfiinţare, arma Jandarmeriei a devenit o componentă puternică a instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice, bucurându-se de un grad ridicat de încredere în rândul cetăţenilor.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)