„Biohackerii” din California au testat o substanță cu care poți vedea în întuneric total





O echipă de cercetători susţine că a descoperit o metodă de a permite oamenilor să vadă foarte bine în întuneric. Aceștia i-au indus unui voluntar abilitatea de a vedea la o distanţă de peste 50 de metri, în întuneric total, pentru “mai multe ore”.
După ce i-au injectat în ochi o soluţie, voluntarul a putut să distingă oameni alergând printre copaci, în condiţii de întuneric, pe întreaga durată a experimentului, în timp ce alţi voluntari, care primiseră doar picături au reuşit aceeaşi performanţă în doar o treime dintre cazuri, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii au folosit o soluţie a unei substanţe numite Chlorin e6 (Ce6), care se găseşte în organismul unor specii de peşti care trăiesc la mare adâncime şi care are proprietăţi de amplificare a luminii, dar este utilizată şi în cercetarea pentru tratamente împotriva cancerulu. Aceștia au combinat Ce6 cu insulină şi o soluţie salină și au obţinut o soluţie care poate creşte acuitatea vizuală în condiţii de lumină foarte slabă.
Nu este deloc recomandat ca oamenii să încerce să efectueze această procedură singuri, acasă. Medicii consultaţi de Daily Mail au avertizat că procedura nu este una medicală, nu este testată şi nu are aprobare pentru a fi folosită, pentru că nu se cunosc efectele adverse şi pe termen lung.
Experimentul a fost efectuat de un grup de aşa-numiţi “biohackeri” din California, intitulat Science for the Masses.
Comentariile portalului
Dar care e noutatea, având în vedere că Aeroportul Brașov-Ghimbav funcționează de aproape doi ani cu un astfel de turn virtual ?? Și culmea, acel turn virtual funcț (...)
== DESI NU A MAI ATERIZAT NICIUN PASAGER DE PESTE 15 ANI ==ACOLO SUNT ANGAJATZI 5 POLITZAI DE FRONTIERA CARE FREACA LEGEA DE FRONTIERA == SCARBA MI E -- UN OFITZER SI 4 MAJURI == VA (...)
== ALT HABIL DE LA UAV ARAD -- CA LILE PLAGIATOARE == HABIL PLAGIATOAREA == SCARBA MI E == CA LA POLITZA == MARESHALI FARA NUMAR ==