John Brennan a anunţat o reorganizare masivă a CIA





Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), John Brennan, a anunţat vineri o reorganizare masivă a instituţiei pe care o conduce, axată, în special, pe consolidarea capacităţilor de combatere a atacurilor cibernetice, relatează Mediafax, citând AP.
Nouă experţi externi au analizat timp de trei luni activitatea CIA şi au identificat „puncte dureroase” care scad eficienţa acestei agenţii de spionaj americane, a anunţat Brennan.
Astfel, reorganizarea prevede acoperirea acestor lacune, după peste un deceniu de concentrare pe contraterorism, dar şi consolidarea capacităţilor de combatere a atacurilor cibernetice şi creşterea responsabilităţii în cadrul agenţiei.
De asemenea, Brennan a anunţat că CIA va recurge la tehnologia digitală pentru colectarea datelor şi va suferi o reorganizare pentru coordonarea misiunilor.
În urma reorganizării, CIA va dispune de zece centre pentru coordonarea misiunilor în probleme specifice sau în anumite zone geografice.
Reorganizarea CIA are loc pe fondul unor critici asupra activităţii agenţiei, care, după atacurile din 11 septembrie 2001, a pus accent pe urmărirea şi uciderea teroriştilor, fapt ce a dus la erodarea sa.
Potrivit detractorilor, CIA, la fel ca alte agenţii de informaţii din Statele Unite, a evaluat în mod eronat prezenţa armelor de distrugere în masă în Irak şi nu a reuşit să anticipeze prăbuşirea rapidă a puterilor din Orientul Mijlociu în timpul primăverii arabe în 2011.
Comentariile portalului
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)
Oare nu ar putea să fie votat doar in Polonia? 🤣
Ai vrea sa dai câte 10 lei tuturor celor care au aterizat în ultimii 15 ani la Arad? Vorbești ca sa te afli in treabă, chiar dacă ești habarnist.