Premieră absolută pe Facebook: Elena Udrea și-a dat check-in din duba Jandarmeriei, în drum spre DNA
Elena Udrea a fost citată, joi, la DNA într-un dosar de corupţie. Elena Udrea este în drum spre DNA. Fostul candidat la prezidenţiale a anunţat pe contul de Facebook că merge la DNA, scrie Gandul.info.
Fostul ministru Elena Udrea a anunţat pe Facebook că a fost chemată la DNA şi s-a arătat nedumerită de faptul că a fost chemată cu mandat de aducere la DNA:
„În această dimineaţă, am fost invitată în persoană (a se citi „cu mandat”) de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri.
Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză.
Evident că aşa voi şi proceda.”
Surse judiciare au explicat că parchetul a decis să emită un mandat de aducere pentru că astăzi vor fi chemate la DNA mai multe persoane.
Numele Elenei Udrea a fost menţionat în dosarul Microsoft, dar şi în alte dosare precum gala Bute. În octombrie 2014, Elena Udrea a fost audiată în dosarul de corupţie al lui Gheorghe Ştefan.
Elena Udrea a ajuns la DNA. „Probabil voi fi audiată în dosarul Microsoft”, a declarat fostul ministru la intrarea în sediul direcţiei.
Comentariile portalului
"cAnd proștii speră hoții prosperă"...fiind un comentariu consecutiv să deduc că m-ați făcut/numit prost pentru că (încă mai) sper?
Adevărat a Înviat! Iertați-mă dar cred că o spunem și prea puțini - mă număr printre ei - o realizăm cu-adevărat! Îmi permit să (...)
Adevărat a înviat !