Marius Copil, locul 11 în istoria tenisului! Arădeanul este peste Federer, Nadal sau Djokovic





Arădeanul Marius Copil a lăsat o impresie foarte bună la Australian Open. Situat abia pe locul 194 în ierarhia ATP, Copil a împins două seturi în tie-break deși îl avea de partea cealaltă a fileului pe câștigătorul de anul trecut, Stanislas Wawrinka.
Mai mult, Copil a stabilit recordul interimar al Australian Open în ceea ce privește cea mai rapidă servă. El a servit cu 242 de km/h, servă câștigată de Copil fără ca Stanislas să aibă vreo reacție. Într-un clasament all-time, Marius ocupă locul 11 în ceea ce privește cea mai rapidă servă. În această ierarhie, arădeanul îi depășește clar pe Federer (care a servit cu doar 225 km/h, cea mai rapidă servă din cariera sa), Djokovic, sau Nadal, cei trei nefiind între primii 40.
Samuel Groth este un tenismen care nu spunea nimic până acum, la 24 de ani fiind doar al 263-lea în clasamentul ATP. Australianul şi-a schimbat însă condiţia după ce în timpul turneului de la Busan, Coreea de Sud, a reuşit să doboare recordul de viteză al unui serviciu deţinut de croatul Ivo Karlovic (251 km/h) de la meciul de Cupa Davis contra Germaniei.
Groth a servit cu 263 km/h, iar performanţa sa din faţa bielorusului Vladimir Ignatik a fost înregistrată drept cea mai bună. Mai jos vă prezentăm clasamentul all-time.
Clasament
1. Samuel Groth 263.4 km/h (163.7 mph), 2012 Busan Open Challenger Tennis[5][6]
2. Albano Olivetti 257.5 km/h (160 mph), 2012 Internazionali Trofeo Lame Perrel–Faip[7]
3. Ivo Karlović 251 km/h (156 mph), 2011 Davis Cup[8]
Jerzy Janowicz 2012 Pekao Szczecin Open[10]
5. Milos Raonic 249.9 km/h (155.3 mph), 2012 Rogers Cup[11]
6. Andy Roddick 249 km/h (155 mph), 2004 Davis Cup[12][13]
7. Roscoe Tanner[note 2] 246 km/h (153 mph), 1978 Palm Springs final
8. Joachim Johansson 245 km/h (152 mph), 2004 Davis Cup[14]
Ryan Harrison 2013 Western & Southern Open
Feliciano López 2014 London Queen’s Club
11. Marius Copil 242.0 km/h (150.4 mph), 2015 Australian Open
13. John Isner 241.2 km/h (149.9 mph) 2011 Western & Southern Open
14. Taylor Dent 241.1 km/h (149.8 mph) 2006 Rotterdam[13]
15. Ernests Gulbis 240.3 km/h (149.3 mph) 2007 St. Petersburg Open
16. Greg Rusedski 240 km/h (149 mph) 1998 Indian Wells[15]
17. Dmitry Tursunov 237 km/h (147 mph) 2006 Davis Cup
Jo-Wilfried Tsonga 237 km/h (147 mph) 2014 Rogers Cup
18. Gaël Monfils 235 km/h (146 mph) 2007 Washington[13]
Dušan Vemić 2008 Los Angeles[13]
20. Ričardas Berankis 234.0 km/h (145.4 mph) 2011 Orléans CH[16]
Stanislas Wawrinka 2014 Davis Cup
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)