ANTIRECOMANDĂRI: Dimploma „minus 10%” se acordă lui Aurel Ardelean pentru merite deosebite în tăierea salariilor angajaților UVVG





În urmă cu 25 de ani, ca să-și salveze scaunul de prim secretar, Ceaușescu anunța de la balcon că va crește alocațiile pentru copii… În anul de grație 2014, Aurel Ardelean le-a tăiat angajaților Universității Vasile Goldiș, fără să-i anunțe în prealabil, o zecime din salarii, lăsându-i pe aceștia fără „Saloane” în pragul sărbătorilor. Asta e… Banca „Ardelean” e pe (câțiva) butuci și se cam clatină. Fundația „Vasile Goldiș” nu, pentru că toate clădirile aflate în patrimoniul acesteia sunt bine mersi.
Nu încape îndoială că nea Ardelean nu e chiar așa băiat rău, însă cu Daniel Albu, mâna stângă a președintelui UVVG, nu te poți pune. (Chiar umblă vorba prin târg că atunci când Albu ia cuvântul, sau șoptește șmecherește, o întreagă adunătură de profesori universitari, doctori, conferențiari și lectori ai UVVG, tremură, își ascund portmoneele, tac mâlc și execută). Iar dacă Albu a repetat după președinte că trebuie tăiate salariile (el nefiind afectat de această măsură pentru că banii îi vin din alte părți… conform moralei sâmbătare „toți trebuie să trăiască”), atunci Relu s-a executat: a înnegrit Christmas-ul tuturor supușilor fără cea mai mică urmă de gândire…
În consecință, pentru că unul e biolog, nu economist, iar altul e frate geamăn cu trepădușul agramat, Dimploma „minus 10%” în implementarea măsurilor economice pentru salvarea unei instituții de învățământ superior arădean o acordăm tandemului Ardelean-Albu. Iar ca dedicație… niște nume de economiști: Robert William Fogel, Milton Friedman, Clive W. J. Granger și Robert C. Merton.
Apropo… nea Relu… unde sunt vremurile când dădeați 500.000 de euro la UTA? Că v-am fi schimbat cu siguranță dimploma… de atâta bunătate și mărinimie.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este