Aradul își cere Cetatea! 500 de arădeni au construit un lanț uman și au lansat lampioane (GALERIE)
Mai mult de 500 de persoane au format un lanț uman între Podul Decebal și Podul Roșu de la Micălaca, lansând apoi 231 de lampioane, exact numărul anilor care au trecut de la construirea Cetății Aradului.
Aceștia s-au alăturat astfel asociației „Cetatea pentru arădeni” purtând baloane galbene sau pancarte cu mesaje adresate autorităților, în special Ministerului Apărării Naționale, precum: „Dezlegați Mi(ni)sterul Apărării din Cetate!”, „Cetățean fără cetate” sau „Alba-Iulia: se poate! Arad: nu se poate?!”.
Asociația a lansat și o petiție online privind susținerea demersului de demilitarizare, care a fost semnată în două săptămâni de aproximativ 2.000 de persoane.
La eveniment au participat și componenții echipei UTA împreună cu team-managerul Codru Grădinariu și antrenorul Dan Stupar.
Scopul acţiunii asociației „Cetatea pentru arădeni” este:
– să sensibilizăm autorităţile locale şi naţionale cu privire la importanţa trecerii Cetăţii Aradului din administrarea M.A.P.N. în administarea Consiliului Local Arad
– să atragem asupra uriaşului potential turistic, cultural, social şi implicit economic al Cetăţii Aradului pentru comunitatea locală
– să atragem atenţia arădenilor că Cetatea Aradului – situată în mijlocul oraşului, găzduieşte o garnizoană militară în loc să fie un punct de atracţie turistică. Este o situaţie UNICĂ în Europa !
La eveniment au participat elevii de la licee din Arad, studeţii de la UAV şi UVVG, voluntari, membrii unor ONG-uri , Asociaţii , Fundaţii şi evident arădenii care doresc trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)