Comunicat Iustin Cionca (PDL)





„Din păcate, românii observă existenţa actualei guvernări numai în momente critice. În rest, agenda guvernamentală e lipsită de conţinut şi nu ţine cont de necesităţile românilor. ile ministere din guvernul Ponta III nu şi-au delimitat atribuţiile. Spre exemplu, CNADNR a rămas în subordinea departamentului de investiţii, care practic nu mai are conducere după trecerea lui Şova la Transporturi ceea ce presupune că negocierea contractului pentru tronsonul de autostradă Pecica – Arad este în aer. Cum în aer este şi aşa-numitul masterplan pentru transporturi, rămas la stadiul de schiţă, deşi Comisia Europeană a avertizat că în absenţa sa nu vor fi aprobate programele operaţionale de transport pe 2014-2020. În concluzie, actuala guvernare este preocupată doar de propriile interese, nu de cele ale cetăţenilor. Până şi evenimentele tragice, cum sunt inundaţiile din această perioadă, au fost exploatate de Ponta şi Dragnea pentru propria lor imagine. Adevărul trist este că actualilor guvernanţi nu le pasă absolut deloc de cetăţeni, îi tratează cu superficialitate pe români. Aceiaşi români care acum un an şi jumătate i-au răsplătit cu încrederea lor pe cei ce formau atunci USL”
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)