Bernadett Balint se pregătește pentru China! Participă la naționalele de tineret





Bernadett Balint este probabil cel mai bun produs al tenisului de masă arădean de la Dana Dodean încoace. Medaliată la foarte multe competiții interne și internaționale, Bernadett este deja un nume consacrat în acest sport, ea fiind legitimată deja la un club din Germania.
Tenismena se pregătește pentru Mondialele de tineret din China, dar până atunci va participa la Campionatul Naţional de tineret de la Câmpulung Muscel. Alături de directorul CSM Arad, Vasile Păltineanu, și antrenorul coordonator al secţiei de tenis de masă al CSM, Cristian Dodean, bernadett a vorbit cu reprezentanții mass media din Arad despre deziderate ei, dar a făcut și un scurt bilanț a ceea ce a lăsat în spate în 2014.
„A fost un an bun la juniori, chiar cel mai bun din carieră. Am început cu victoria de la Openul Cehiei, 4 medalii la Balcaniadă, alte 3 la Europene, un loc 8 la TOP 10 Europa, şi acum victorie la Openul Ungariei. Mai am Campionatul Naţional de tineret şi Mondialele de juniori dn China. Îmi doresc rezultate bune şi al aceste 2 concursuri de final de an. În concluzie, cum am mai spus, 2014 a fost un an foarte bun pentru mine”, a spus Barnadett Balint.
„Să ne mândrim cu faptul că este singura jucătoare din Europa, la categoria sa de vârstă, care a câştigat în acest an 2 Openuri. Are în 2014 aproape 20 de medalii internaţionale”, a spus tatăl ei, Iosif Balint.
„A fost un an plin de satisfacţii pentru Detti. A primit moral o dată cu victoria de la Openul Cehiei, apoi medaliile de la Europene obţinute cu multă muncă, a urmat transferul în Germania, iar pe final de an medalii la Balcaniadă şi victoria din Ungaria. Are ca obiectiv două medalii la Naţionalele de tineret, şi cred că poate urca pe podium şi la Mondiale”, a spus Cristian Dodean.
CN de tineret de la Câmpulung Muscel începe mâine, CSM Arad fiind reprezentat de Bernadett Balint şi Andreea Fistyuloff.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este