Mutu se retrage! „Brilliantul” renunță la cariera de fotbalist
„Briliantul” și-a anunțat prietenii că în iarnă va face anunțul oficial în privința retragerii sale din cariera de jucător profesionist de fotbal, scrie fanatik.ro.
Refuzul vizei de către oficialii indieni, problemele din viața conjugală, precum și lipsa unei oferte consistente de la altă echipă l-au făcut pe jucătorul de 35 de ani să anunțe în cercul de prieteni că a luat decizia să spună adio fotbalului, după o carieră începută în Trivale, în urmă cu mai bine de 25 de ani. Asta chiar dacă în momentul reîntoarcerii sale în România a anunțat că are de gînd să mai joace pentru cel puțin două sezoane la nivel înalt, scrie fanatik.ro
Perioada negativă din viața lui Adi Mutu și-a pus amprenata asupra atacantului, care a calculat prioritățile asupra cărora trebuie să își focuseze calitățile și banii dobîndiți de-a lungul carierei. Noul obiectiv al „Briliantului” e să devină un manager, notează aceeași sursă.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)