Pe casetele video cu mita prinsă în flagrant apar și polițiști de frontieră români de la Vărșand!





În chiar Vinerea Mare, sub ochii colegilor lor români (și când zicem colegi, ne referim la toate nuanțele termenului), procurorii anticorupție maghiari au dispus reținerea a nu mai puțin de 10 polițiști de frontieră, reclamați și suspectați că au primit foloase necuvenite pentru a acoperi infracțiuni sau diverse abateri săvârșite de șoferi – în special – români. Aceștia au denunțat în fața autorităților din Ungaria faptul că li se pretinde „taxă de protecție” la vamă din partea polițiștilor, iar procurorii au reușit să dovedească parte importantă din acuzații. Astfel, judecătorul a emis mandat de arestare pentru 4 dintre ei, pentru restul dispunând supraveghere judiciară.
………………………
UPDATE: Pe casetele filmate de lucrătorii anticorupție maghiari apar (era culmea să nu apară!) și polițiști de frontieră români. Faptele lor sunt din același registru cu ale colegilor lor de la Gyula – respectiv luare de mită, primire de foloase necuvenite, favorizarea infractorului (pentru că vorbim de o speță care implică traficanți de țigări netimbrate). Pentru a închide ochii la transporturile cu marfă de contrabandă, polițiștii maghiari pretindeau sume de bani sau produse alimentare relativ derizorii – de genul 5 euro sau 10 lei -, dar având în vedere traficul dens și circulația constantă a autovehiculelor ce efectuau acest gen de operațiuni, sumele imputabile în cauză se ridică la… sute de salarii bune!
Anchetatorii români așteaptă, în cursul acestor zile, înregistrările de la colegii lor din Ungaria cuprinzând delictele surprinse în flagrant care au dus la operațiunea de arestare a polițiștilor maghiari, la care vor ajunge printr-un transfer de procedură. Pe fir au intrat inclusiv organismele internaționale specializate în acest sens.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.