Trafic dublu în vămile arădene





Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, începând de vineri după-amiază, numărul de persoane care au intrat în România pe la Vama Nădlac s-a dublat.
Prin Nădlac au intrat aproximativ 13.000 de persoane în 24 de ore, în timp ce în ziua precedentă numărul acestora era la jumătate.
Alte 3.000 de persoane au venit în România prin punctele de trecere Turnu, Vărşand şi Curtici (feroviar). Conform Poliției de Frontieră, majoritatea turiştilor sunt români care lucrează în străinătate şi vin în ţară pentru a-şi petrece sărbătorile.
Autorităţile estimează că aglomeraţia la frontiera cu Ungaria se va menţine până în această seară (sâmbătă), iar săptămâna viitoare, după sărbători, traficul se va intensifica pe sensul de ieşire din România, pentru că majoritatea românilor sosiţi acum se vor întoarce la locurile de muncă din Europa.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este