Corneliu Porumboiu a început producţia noului său film, „Comoara”





Săptămâna aceasta au început filmările pentru „Comoara / The treasure”, un nou film în regia lui Corneliu Porumboiu. Acțiunea este centrată pe doi bărbați care trec printr-o mulțime de întâmplări surprinzătoare în încercarea lor de a descoperi o comoară, scrie CineMarx. Scenariul îi aparține lui Corneliu Porumboiu, cunoscut pentru filmele precum „Polițist, adjectiv” (2009) sau „A fost sau n-a fost?” (2006).
Filmările vor dura aproximativ o lună de zile și vor avea loc în comuna Islaz (Teleorman) și la București. Din distribuție fac parte actori profesioniști în egală măsură cu amatori.
Rolurile principale sunt interpretate de Toma Cuzin („Câinele japonez”, „Domnișoara Christina”) și de actorii amatori Adrian Purcărescu și Corneliu Cozmei, care au fost selecțati după un proces amplu de casting, care s-a desfășurat pe parcursul a 3 luni de zile.
Imaginea filmului este semnată de directorul de imagine Tudor Mircea, cu care Corneliu Porumboiu a colaborat și la precedentul său lungmetraj, „Când se lasă seara peste București sau Metabolism”. Producția este asigurată de Marcela Ursu (42 Km Film), în coproducție cu Les Films de Worso și Rouge International.
Proiectul este susținut de CNC, HBO România și Arte France.
Filmul are deja un agent internațional: Wildbunch.
Premiera în România va avea loc în 2015.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat