Mihalcea lasă, totuși, UTA în incertitudine: „Nu știu ce șanse sunt să mă mai vedeți la următorul antrenament”
Viitorul lui Adrian Mihalcea pe banca tehnică a echipei UTA este în continuare sub semnul întrebării. Dacă la flashinterviu a negat că va pleca spunând că nu a luat încă nicio decizie, la conferința de presă care a urmat a lăsat incertitudinea să planeze asupra a ceea ce va urma la club. Tehnicianul nu a oferit nici după conferința de presă de la finalul partidei cu Petrolul indicii clare despre o eventuală demisie, preferând să păstreze misterul în jurul deciziei sale.
Nemulțumirile persistă, iar din vorbele sale am înțeles că cele trei zile libere acordate jucătorilor ar putea aduce o schimbare inclusiv la nivelul conducerii tehnice.
Antrenorul arădenilor a vorbit despre situația tensionată din cadrul clubului, dar și despre posibilitatea de a nu mai reveni la pregătirea echipei după pauza de trei zile. Răspunsurile concrete întârzie să apară.
„Nu am avut nicio ofertă. Am vrut să plec și acum șase etape, dar și în vară”, a precizat Mihalcea, întrebat despre intențiile sale.
Chestionat dacă va fi prezent la următoarea ședință de pregătire, tehnicianul a recunoscut că există șanse să nu mai continue la Arad: „Persistă nemulțumirea. Nu știu ce șanse sunt să mă mai vedeți la următorul antrenament. Vom avea trei zile libere, pentru că jucăm duminică după națională. Am transmis conducerii că vreau un joc amical. Încă nu e bătut în cuie pentru sâmbăta viitoare și ne vom pregăti pe plan local. Dacă mă întrebați, colacul de salvare ar fi revenirea jucătorilor accidentați și aducerea în formă fizică a celor intrați de acum. Asta e primordială pentru echipă acum”.
Adrian Mihalcea a evitat însă să dezvăluie conținutul discuțiilor purtate cu reprezentanții clubului, lăsând de înțeles că există nemulțumiri care depășesc strict rezultatele din teren. A ținut totodată să dezmintă informațiile potrivit cărora le-ar fi transmis deja fotbaliștilor că urmează să plece.
„A fost o discuție pe care nu vreau să o dezvolt, e clar. Ne cunoaștem de un an și jumătate, am dezvăluit vreodată discuțiile cu anumite persoane din club? Vă respect meseria, încercați să scoateți ceva de la mine, nu veți reuși. La un moment dat se vor auzi aceste lucruri, dar nu vreau acum. Puteți să mă huliți, să faceți ce doriți. Dacă eu am o discuție, nu e pentru mine personal, să nu se creadă acest lucru. Dar nu aici, în fața presei, voi dezvălui. Ați pus că am spus echipei că plec, nu ați auzit asta de la mine”, a declarat antrenorul arădenilor.
Așadar, după înfrângerea cu Petrolul, UTA intră într-o pauză de trei zile fără să știe cu certitudine cine va conduce următorul antrenament. Mihalcea nu și-a anunțat plecarea, dar nici nu a oferit garanții că va continua. Răspunsul pare amânat pentru zilele următoare.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)