marþi, 6 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Păgubiții Kia și Isuzu Arad anunță un nou protest, la Tribunalul Arad. „Vrem ca situația noastră să nu fie uitată”

    de Special Arad | 6 octombrie 2026, 7:02 PM | Știri Arad

    0

    Păgubiții din cazul fostului dealer KIA din Arad anunță un nou protest, programat pentru miercuri, 7 octombrie, în fața Tribunalului Arad. Acțiunea are loc în contextul unui termen de judecată important într-un dosar privind contestarea unei măsuri asigurătorii și este anunțată de reprezentantul persoanelor prejudiciate în cazul KIA și Isuzu.

    Protestul este programat între orele 12:00 și 15:00, în fața Tribunalului Arad. În aceeași zi, la ora 12:30, este stabilit termenul de judecată în dosarul nr. 2591/108/2026, aflat pe rolul Secției Penale a Tribunalului Arad. O parte dintre păgubiți vor participa și la ședința de judecată.

    Potrivit anunțului transmis de reprezentantul protestatarilor, obiectul dosarului îl reprezintă contestarea măsurii asigurătorii, după ce s-a solicitat instituirea unui sechestru asupra a peste 90 de autoturisme deținute de importatorul KIA Romauto, companie atrasă în anchetă în calitate de persoană responsabilă civilmente.

    „Pentru noi, acest termen reprezintă un moment important în demersurile pe care le facem pentru recuperarea prejudiciilor și pentru clarificarea situației în care se află persoanele afectate”, se arată în mesajul transmis de reprezentantul păgubiților.

    Peste 100 de familii susțin că au fost prejudiciate

    În spatele protestului se află peste 100 de familii din Arad, Timiș, Hunedoara, București și alte localități, care susțin că au plătit integral sau parțial pentru autoturisme pe care nu le-au primit.

    Potrivit organizatorilor protestului, prejudiciul reclamat de păgubiți depășește 3 milioane de euro, în timp ce în procedura de insolvență sunt înscrise datorii de aproximativ 6 milioane de euro.

    Situația fostului dealer KIA din Arad a fost dezvăluită public în această primăvară într-o investigație Special Arad, care arăta că societatea LUK MOTOR ROM AUTO SRL, cunoscută drept reprezentanța KIA din municipiu, acumulase datorii de peste 25 de milioane de lei, iar numărul clienților care susțineau că și-au achitat autoturismele fără să le primească depășea 100.

    Contractul de dealer al societății arădene a fost reziliat de KIA ROMAUTO în martie 2026, iar în aprilie compania și-a cerut insolvența la Tribunalul Arad.

    Un nou protest după manifestațiile din vară

    Pentru oamenii implicați, pierderile nu înseamnă doar niște sume trecute într-un tabel de creanțe. Sunt economii de familie, credite bancare ale căror rate trebuie plătite în continuare și bani strânși ani de zile pentru achiziția unei mașini.

    „Sunt oameni care au plătit pentru o mașină și care se află astăzi în situația de a nu avea nici autoturismul, nici banii”, transmit reprezentanții păgubiților.

    Nu este prima dată când păgubiții ies în stradă pentru a cere explicații și recuperarea prejudiciilor.

    În luna august, peste 25 de persoane s-au adunat în fața sediului IPJ Arad, în timp ce reprezentanți ai KIA România erau audiați în dosarul penal deschis în urma plângerilor clienților. Protestatarii au cerut atunci clarificarea situației și asumarea responsabilității pentru autoturismele achitate și nelivrate.

    La acel protest, oamenii au afișat inclusiv mesajul „KIA România, asumați-vă responsabilitate”. Păgubiții au susținut că, în anumite situații, li s-ar fi propus să achiziționeze și să plătească din nou autoturismele pentru care achitaseră deja banii. Un fost client Luk Motor Rom Auto a declarat pentru Special Arad că un Kia Sportage de 36.000 de euro a ajuns să îl coste 74.000 de euro.

    Câteva zile mai târziu, la sfârșitul lunii august, zeci de păgubiți s-au adunat din nou, de această dată în fața fostei reprezentanțe KIA de pe Calea 6 Vânători. Oamenii au povestit despre sume de zeci de mii de euro achitate pentru autoturisme care nu au mai fost livrate și despre credite contractate pentru mașinile pe care nu le-au primit.

    @specialarad.ro Protest păgubiți KIA Arad. Au rămas și fără mașini și fără bani #kiaromania #kia #protest #specialarad #arad ♬ original sound – Special Arad

    Cazul este anchetat penal

    Situația a depășit de mai mult timp zona unui litigiu comercial sau a procedurii de insolvență.

    În iunie, polițiștii au efectuat percheziții la sediul fostei reprezentanțe KIA din Arad și la domiciliul administratorului societății, în urma plângerilor formulate de clienții care susțineau că au achitat autoturisme pe care nu le-au primit. Administratorul LUK MOTOR ROM AUTO SRL, Andrei Luca, a fost ulterior reținut pentru 24 de ore și plasat sub control judiciar.

    În acest context, păgubiții continuă să solicite atât clarificarea situației juridice, cât și identificarea unor soluții concrete pentru recuperarea banilor sau a autoturismelor pentru care au plătit.

    „Nu cerem decât să fim ascultați”

    Pentru protestul de miercuri, organizatorii spun că vor avea pancarte și vor transmite public mesajul persoanelor prejudiciate.

    „Vrem ca situația păgubiților să nu fie uitată și să rămână în atenția publică și a autorităților”, transmit aceștia.

    Solicitarea lor este ca situația să fie analizată cu seriozitate, iar drepturile persoanelor prejudiciate să fie respectate: „Nu cerem decât să fim ascultați, să avem parte de transparență și să existe demersuri reale pentru recuperarea banilor sau a autoturismelor pentru care am plătit”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.