sâmbãtã, 19 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    A plecat din Vladimirescu spre școală și nu s-a mai întors. Tânăra de 18 ani este căutată de polițiști

    de Special Arad | 19 septembrie 2026, 3:15 PM | Știri Arad

    0

    O tânără în vârstă de 18 ani, din Vladimirescu, este căutată de polițiști după ce a plecat de acasă spre școală, în municipiul Arad, și nu s-a mai întors.

    Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Bogdan Adelina Aurelia a plecat de la domiciliu vineri, 18 septembrie 2026, în jurul orei 7:15. De atunci, familia nu mai are informații despre ea.

    Tânăra are o înălțime de aproximativ 1,55 metri, cântărește în jur de 65 de kilograme și are părul lung, vopsit roșcat. Aceasta are mai multe tatuaje pe mâini, brațe, palme, abdomen și spate.

    La momentul dispariției, purta pantaloni verzi, un hanorac negru și pantofi sport albi. Avea asupra sa un ghiozdan negru.

    Persoanele care au văzut-o sau dețin informații care ar putea ajuta la găsirea ei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 ori să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

    O altă tânără, căutată după ce a plecat dintr-un centru de îngrijire

    Dispariția tinerei din Vladimirescu este anunțată la numai o zi după ce IPJ Arad a solicitat sprijinul populației pentru găsirea unei alte tinere.

    Citeşte şi: Tânără de 22 de ani, dispărută dintr-un centru de îngrijiri din Arad

    Nicoleta Andreea, în vârstă de 22 de ani, a plecat în 16 septembrie dintr-un centru de îngrijire a persoanelor din municipiul Arad și nu s-a mai întors. La momentul plecării, aceasta purta o rochie albă cu dungi albastre și sandale maro.

    Și în acest caz, persoanele care dețin informații ce pot contribui la găsirea tinerei sunt rugate să anunțe imediat autoritățile, prin apel la 112 sau la cea mai apropiată secție de poliție.

    Citeşte şi:

    Cine cade cel mai ușor în plasa escrocilor online? Iată profilul victimelor din România, conturat de Poliția Română

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.