România (probabil) nu va putea scăpa de o guvernare AUR. Singur, într-o coaliție (cu PSD, cu cine altcineva?) sau ca anexă indispensabilă unei viitoare majorități parlamentare – un fel de „soluție imorală”, cum ar spune Băsescu. Totul depinde de conjunctură, iar conjunctura va da formula. Dar este tot mai evident că, mai devreme sau mai târziu, AUR va fi la guvernare.

Și asta, pentru că este greu de crezut că ascensiunea AUR – mai lentă decât cred susținătorii, dar continuă – ar putea continua încă un ciclul electoral și partidul să fie ignorat de cei care „împart” puterea. Urmează ca acest „secret” să fie aflat și de președintele Nicușor Dan, apoi să fie înțeles de marile partide ajunse mici.

AUR nu este un partid comod. Este imprevizibil și controversat în decizii, uneori duplicitar și extremist în acțiuni, dar mereu populist. Evident, „auriștilor” nu le place să fie numiți „extremiști”, dar nici „populiști”. Ei se declară conservatori și suveraniști.

Numai că un partid nu este ceea ce spune despre sine, ci mai degrabă ceea ce face, cum face și, mai ales, este soluția pe care o oferă atunci când realitatea nu încape în slogan.

Iar aici începe adevărata problemă a AUR

Ar fi o greșeală să explicăm ascensiunea AUR prin prostia, incultura sau manipularea alegătorilor săi. Există, desigur, un electorat radicalizat, după cum există și o agresivitate tot mai vizibilă împotriva celor desemnați drept „elite”, „globaliști”, „soroșiști” sau, pur și simplu, adversari – fără ca vreunul dintre liderii partidului să intervină și să oprească acest val. Dar reducerea milioanelor de voturi la lipsa de educație a alegătorilor ar însemna să refuzăm tocmai explicația politică a fenomenului.

Pentru că românii au suficiente motive să fie nemulțumiți. Nemulțumiți de corupția tolerată și uneori cultivată de clasa politică, de sinecuri, privilegii și pensii speciale, de instituții incompetente și ostile cetățeanului, de reforme promise și abandonate, de administrații supradimensionate și de un stat care le cere sacrificii înainte de a începe sacrificiul cu el însuși.

Numai că, oricât de legitimă ar fi, nemulțumirea nu produce automat o soluție mai bună.

Totodată, partidele tradiționale n-au știut sau n-au vrut să reacționeze corect în fața unei populații care și-a pierdut răbdarea. Și nici nu au evaluat bine actuala condiție a cetățeanului, bombardat cu informații – adevărate sau mincinoase, nu contează atâta timp cât cetățeanul ajunge să le creadă.

Clasa politică tradițională europeană nu a înțeles suficient de repede uriașa putere de influențare și manipulare a rețelelor sociale. Și nu a reacționat corect față de cetățeni. A continuat să tacă, să impună teme nepopulare și costisitoare economic sau să le vorbească tehnocratic despre indicatori, reforme și constrângeri unor oameni tot mai nemulțumiți și mai furioși, cărora alții le spuneau zilnic că viața lor este proastă pentru că cineva le-a furat-o și că totul poate fi schimbat foarte simplu.

La fel ca alte partide populiste europene, AUR a înțeles foarte bine această schimbare și a acționat în consecință. Nu a venit în fața cetățenilor cu o nouă doctrină economică salvatoare, care ar fi dus la reducerea deficitului, concomitent cu prosperitatea (creșterea veniturilor, dezvoltarea economiei, creșterea investițiilor, pe scurt, prosperitate.

În schimb, le-a livrat sloganuri despre libertate, neatârnare (suveranitate) față de UE, cei care au condus până acum sunt corupți și incompatenți.

Este însă o diferență uriașă între a înțelege boala pacientului și a ști să-l vindeci.

Cât timp rămâne în opoziție,  populismul are marele avantaj că poate cere simultan taxe mai mici și cheltuieli mai mari, salarii și pensii mai mari, dar și reducerea cheltuielilor. Când ajunge însă la guvernare trebuie să livreze soluții, nu sloganuri. Or, sloganul nu produce consecințe, dar atrage voturi. În schimb soluțiile alese produc consecințe.

AUR ar putea intra la guvernare după probabila nominalizare a președintelui PSD, Sorin „OUG 13” Grindeanu sau chiar ar putea avea majoritate în într-un guvern condus de un premier AUR ori unul susținut de partidul lui Simion.

Atunci totul se va schimba. George Simion nu va mai putea critica pe „ceilalți” pentru problemele aconomice și sociale ale țării. Dintr-o dată – mai ales dacă va guverna singur –  AUR va intra în grupul „ceilalți” și va trebui să decidă cât cheltuie statul și cât încasează, ce taxe scad sau chiar dispar. Va trebui să decidă când și cu cât cresc pensiile și salariile din Sănătate, Învățământ și alte sectoare bugetare.

Va avea de rezolvat problema pensiilor speciale și va trebui să decidă dacă va mai finanța modernizarea Armatei, într-o perioadă în care războiul Rusiei împotriva Ucrainei a readus o amenințare militară majoră la frontierele României.

Va fi extrem de interesantă decizia pe care o va adopta în problema relației României cu UE. Își va încălca propriile sloganuri cu care a câștigat simpatia multor alegători și va alege să negocieze, de dragul banilor, cu „marele vinovat” de astăzi? La fel și cu NATO – când ești al guvernare sloganul „noi vrem pace” are altă conotație decât avea în opoziție.

Când va fi la guvernare vom avea măsura adevăratei valori a suveranismului AUR. Nu în discursuri, ci în buget, nu pe tiktok, ci în Parlament și Monitorul Oficial.

La guvernare va descoperi că trebuie să facă tocmai lucrurile pentru care astăzi îi condamnă pe ceilalți. Nu pentru că „așa vrea sistemul”, ci pentru așa funcționează legile economiei.

Și astfel va intra în conflict nu doar cu sindicatele, ci mai ales cu propriul electorat. Va înțelege că guvernarea este o capcană în care intră partidele populiste. Dacă ajung la putere și își respectă promisiunile populiste, realitatea economică îi va pedepsi (o guvernare catastrofală economic îi poate scoate din viața politică).

Dacă nu-și respectă promisiunile și, uitând de „dușmanii” imaginari, de globaliști și soroșiști, vor adopta măsurile economice și politice care se impun, oricât ar fi de grele pentru populație, îi va pedepsi propriul electorat („pentru asta v-am ales”?).

Iar dacă nu ajung la putere, mai devreme sau mai târziu își vor pierde electoratul care le va pune eticheta de loseri.

Sigur, AUR ar putea să surprindă și, în numele mult invocatului interes național, să renunțe la beneficiile populismului pentru a promova o politică realistă și pentru a susține exact ce este mai bine pentru România și români. Vom vedea.

Trebuie să mai spunem că în politica externă și în securitate experimentul unei guvernări nesăbuite poate fi mult mai periculos decât o politică fiscală greșită.

Câtă suveranitate ar avea România singură, într-o Europă fragmentată, în fața marilor puteri? Câtă putere economică și câtă putere de negociere? Dar, mai ales, câtă securitate va avea, fără aliați, în fața unei Rusii care a demonstrat că este dispusă să folosească războiul pentru a modifica frontiere și raporturi de putere?

Evident, nu toți simpatizanții AUR sunt pro-ruși, dar nici nu putem ignora faptul că Rusia are tot interesul ca europenii să-și piardă încrederea în UE, NATO, instituțiile democratice și chiar unii în alții. Războiul hibrid nu urmărește să-i facă pe români să iubească Rusia, ci să-i convingă că Occidentul este dușmanul.

Da, o guvernare AUR ar putea reprezenta un pericol serios pentru securitatea României. Subliniez, ar putea. Cu toate astea, este foarte posibil să fim nevoiți să trecem printr-o guvernare AUR. Ca printr-o boală, pentru a obține imunitatea. Pentru că există iluzii politice pe care nimeni nu le poate distruge prin argumente. Iar România trebuie să scape de aceste iluzii bolnave.

Poate că „sistemul se teme” de populiști. Poate că presa este „vândută”, UE se teme de suveraniști iar partidele tradiționale se tem că-și pierd privilegiile.

Există însă un adversar pe care nici propaganda nu-l poate controla la nesfârșit care se numește realitate. Nenorocirea este că, până descoperim noi realitatea, nota de plată vine pe numele României, nu a partidului, oricare ar fi acesta.