miercuri, 12 august, 2026

Special Arad Logo

    Retrageri-surpriză la concursurile pentru șefia instanțelor din Arad. Virgiliu-Flavius Bradin, președintele Tribunalului, a renunțat la cursă

    de Ioana Costaș | 12 august 2026, 10:09 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Judecătorul Virgiliu-Flavius Bradin, președintele Tribunalului Arad, s-a retras din concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru ocuparea funcției de președinte al instanței. Concursul se desfășoară în perioada iulie-noiembrie 2026.

    Retragerea lui Bradin nu înseamnă însă vacantarea imediată a funcției pe care o ocupă. Funcția de președinte al Tribunalului Arad urmează să devină vacantă în luna septembrie. Virgiliu-Flavius Bradin a ocupat funcția în baza unui mandat de trei ani, început în noiembrie 2022, iar după expirarea mandatului a continuat să exercite atribuțiile de președinte prin delegare.

    Mandatul președintelui unei instanțe este de trei ani. După expirarea mandatului, funcția poate fi ocupată prin delegare, iar după expirarea perioadei de delegare este organizat concursul pentru ocuparea funcției de conducere.

    În cazul Tribunalului Arad, concursul organizat de CSM este deja în desfășurare, iar Bradin a decis să se retragă din procedură după expirarea termenelor pentru contestații și după depunerea proiectelor privind exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere.

    Retragere și la Judecătoria Arad

    O situație similară se înregistrează și la Judecătoria Arad. Judecătoarea Bianca-Cătălina Pleș, delegată în funcția de președinte al instanței, se înscrisese la concursul pentru ocuparea funcției, însă s-a retras ulterior de pe lista candidaților.

    Astfel, și la Judecătoria Arad concursul pentru ocuparea funcției de președinte continuă fără unul dintre candidații care se înscriseseră inițial în procedură.

    Trei judecătorii din județul Arad, fără candidați

    Situația este diferită, dar la fel de problematică, la Judecătoriile Chișineu-Criș, Gurahonț și Lipova. Funcțiile de președinte ale acestor instanțe sunt, de asemenea, scoase la concurs de CSM, însă pe lista candidaților nu figurează, în prezent, niciun nume pentru aceste posturi.

    Prin urmare, în cadrul actualei proceduri de ocupare a funcțiilor de conducere, mai multe instanțe din județul Arad se află în situații neobișnuite: la Tribunalul Arad și Judecătoria Arad candidații înscriși s-au retras, în timp ce pentru cele trei judecătorii din județ nu există candidați înscriși.

    Citește și: Patru procurori noi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Deficitul de personal rămâne, în continuare, grav

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.