sâmbãtã, 1 august, 2026

Special Arad Logo

    Apa este oprită zilnic în mai multe localități din județul Arad. Restricții din cauza secetei și caniculei

    de Special Arad | 1 august 2026, 6:19 PM | Știri Arad | Administraţie | Topic special

    0

    Locuitorii din Bocsig, Craiva, Hășmaș, Vasile Goldiș și Avram Iancu vor rămâne fără apă câteva ore în fiecare zi, după ce Compania de Apă Arad a introdus restricții temporare din cauza secetei, a caniculei și a consumului foarte ridicat de apă.

    Măsura se aplică începând din 31 iulie 2026, iar alimentarea cu apă este întreruptă zilnic în intervalele 14:00–16:00 și 00:00–04:00.

    În localitatea Beliu, apa nu va fi oprită, însă presiunea din rețea va fi redusă pe durata restricțiilor.

    Potrivit Companiei de Apă Arad, măsurile sunt necesare pentru gestionarea resurselor disponibile și pentru menținerea alimentării cu apă a comunităților, în condițiile în care seceta și temperaturile ridicate au dus la creșterea consumului.

    Reprezentanții companiei fac apel la consumatori să utilizeze apa în mod responsabil și să evite consumurile care nu sunt urgente, astfel încât rețeaua să poată asigura necesarul tuturor locuitorilor.

    Compania de Apă Arad precizează că va anunța imediat ridicarea restricțiilor, de îndată ce condițiile vor permite reluarea alimentării în regim normal.

    Citește și: Canicula oprește traficul greu: restricții pentru TIR-uri în trei județe – Arad, Bihor și Satu Mare- duminică între orele 12:00 și 20:00

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.