vineri, 31 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Viața, așa cum e – Lecția de legalitate pe care Curtea de Apel a predat-o Primăriei Arad

    de Valer Mărginean | 31 iulie 2026, 7:43 AM | Topic special | Viața, așa cum e

    0

    (foto: facebook)

    În general, autoritățile publice se raportează diferit la legalitate. În funcție de interese, normal, dar mai ales în funcție de curajul și forța de care dispun, dar și de influența pe care o pot exercita asupra altor autorități. Evident, și în funcție de nivelul de educație al celor aflați în slujba autorității publice și, de ce nu?, de teama pentru repercusiuni – bunăoară în situațiile în care scade influența asupra altor autorități.

    În cele ce urmează vom vorbi despre autoritățile publice locale, în speță de primării, dar nu că toate celelalte ar fi mai breze în raport cu legalitatea – Parlament, Guvern cu puzderia de companii, agenții, autorități de reglementare și altele care atârnă de el, instanțele de judecată, Curtea de Conturi, CCR, BNR etc.

    Unele sunt, așadar, mai „cuminți” și, de voie, de nevoie, arată, dacă nu neapărat respect, măcar supușenie față de legalitate. Nu voi căuta exemple, dar vreau să cred că există și autorități publice locale (primării) care, indiferent din ce motiv (educație, convingere, frică, comoditate) respectă legile, primării în care licitațiile nu sunt câștigate dinainte, la fel și concursurile de angajare, primării în care, alături de legalitate, se poate vorbi despre competență fără teama de a minți.

    E drept, par mai multe primăriile pentru care „legalitate” este doar un cuvânt oarecare, nu un principiu care impune ca legea să fie respectată. Primării în care cuvântul „legalitate” stârnește hazul – desigur, atunci când nu este rostit de vreun procuror, primării care în timp și-au construit propria lor legalitate, în baza unor aranjamente construite pe încrengături de interese atât de puternice încât par imposibil de desfăcut, de parcă ar fi nodul gordian.

    Există administrații care, în timp, ajung să creadă că propria interpretare a legii valorează mai mult decât legea însăși. Tocmai despre o asemenea lecție este vorba în hotărârea definitivă pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul fostului Antrepozit Andrényi. Ce pare a fi una dintre cele mai importante fisuri produse în sistemul de „protecție” a primăriilor împotriva legalității .

    Evident, este vorba de Arad, municipiul a cărui primărie se obișnuise și ne obișnuise cu „victorii” ori de câte ori o anumită problemă litigioasă ajungea în fața instanțelor de judecată. Au fost astfel de litigii, de exemplu în complicata problemă a Podului hobanat, ieșit ondulat, toate soluționate în favoarea primăriei.

    Recent însă, Curtea de Apel Timișoara (CAT) s-a pronunțat într-un litigiu privind legalitatea proiectului imobiliar de pe strada 6 Vânători (fostul Antrepozit Andrényi), o adevărată lecție de legalitate predată primăriei Arad.

    Totul a pornit de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) și de la Prefectura Arad care și-au făcut datoria – să mai spună cineva că nu avem legi sau că instituțiile „nu au pârghii”… Așadar, un dezvoltator imobiliar a „pus ochii” pe clădirea de pe Calea 6 Vânători unde a funcționat fostul Antrepozit Andrényi pe care a vrut s-o transforme în imobil de locuințe. Pentru aceasta s-a adresat primăriei Arad care i-a eliberat documentația de urbanism și avizele necesare.

    ISC a făcut controlul de legalitate

    Apoi, după ce a constatat că documentația nu este tocmai legală a sesizat Prefectura care a sesizat instanța cu cererea de anulare a Certficatului de urbanism și a Autorizației de construire. Întreaga poveste o puteți citi aici: Etaje ilegale, interpretări părtinitoare și avize lipsă. Motivarea Curții de Apel Timișoara spulberă actele Primăriei Arad în cazul Antrepozitului Andrényi

    Anularea Certificatului de urbanism și a Autorizației de construire prin hotărârea CAT înseamnă mult mai mult decât tranșarea unui litigiu administrativ și încadrarea în legalitate a întregului proiect imobiliar.

    Înseamnă că administrația nu poate să-și ignore propriile reguli de urbanism, pe considerentul că apreciază un proiect imobiliar ca fiind oportun. Altfel spus, respectarea disciplinei în construcții și a documentației de urbanism nu reprezintă chestiuni de oportunitate administrativă, ci un act de legalitate obligatorie.

    Totodată, Curtea transmite ceva ce primăria Arad se pare că a uitat demult, anume că un Plan Urbanistic General (PUG) nu este o prezentare spectaculoasă despre viitorul orașului. PUG este legea după care trebuie construit și dezvoltat orașul. PUG este lege. Nu recomandare, nu intenție, nu exercițiu de imaginație.

    Cât va înțelege primăria Arad din multele mesaje transmise prin hotărârea CAT este greu de spus. Cunoscând multe din „obiceiurile locului”, tare mă tem că reacția va fi mai degrabă una ușor melodramatică și de conformare „când se va putea și când se va putea”.

    Hotărârea este definitivă, lucrările sunt oprite, autorizația de construire este anulată, deci întregul proiect era lipsit de suport urbanistic. Mai mult, tot s-a construit până acum ar trebui desființat. Doar că demolarea se poate face numai în baza unei Autorizații de demolare, eliberată de primărie. Să vedem când va fi eliberată…

    Mai mult, Curtea stabilește că autoritatea publică are obligația de a verifica orice proiect urbanistic pe care-l avizează și pentru care eliberează Autorizație de construire, instituind astfel răspunderea funcționarilor inclusiv pentru aprecierea clădirii Antrepozitului ca având regimul de înălțime P+7, și nu P+5 cum este menționat în documente.

    Cum, în interesul cui și de ce au apărut, prin interpretarea primăriei, încă două etaje? Din păcate, CAT nu poate oferi răspunsuri la aceste întrebări și la altele.

    Foarte interesant este că arhitectul șef al Aradului a demisionat imediat ce a fost pronunțată hotărârea CAT. Dar, totuși, vrea să fie director în primăria Arad… ca să o spunem pe aceea dreaptă…

    Această hotărâre a CAT reprezintă o mare victorie a Prefecturii. Dar, înainte de a fi o victorie împotriva unui mod de lucru al primăriei, este victoria ideii că interesul (oportunitatea) nu poate înlocui legalitatea (documentațiile de urbanism).

    Totodată, hotărârea demonstrează cât de puternică poate fi reacția împotriva obiceiului de a ocoli legea, atunci când instituțiile statului acționează conform atribuțiilor lor legale. În orice stat de drept există instituții care emit autorizații, instituții care controlează legalitatea și instanțe care spun ultimul cuvânt.

    În dosarul fostului Antrepozit Andrényi, ordinea de drept a fost restabilită de Curtea de Apel Timișoara. Iar lecția de legalitate pe care a predat-o este exemplară (model de urmat) pentru instituții și autorități aparținând tuturor celor trei puteri în stat.

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.