CM 2026: Mexic, victorie clară cu Africa de Sud într-un meci marcat de trei eliminări
Mexicul a început în forță aventura de la Cupa Mondială 2026, impunându-se cu scorul de 2-0 în fața Africii de Sud, joi seara, în meciul de deschidere al turneului final găzduit pe continentul american. Partida din Grupa A a oferit spectacol, goluri și nu mai puțin de trei cartonașe roșii.
Susținuți de propriul public, mexicanii au preluat inițiativa încă din primele minute. Raul Jimenez a testat vigilența portarului Ronwen Williams încă din minutul 5, însă adevărata lovitură a venit patru minute mai târziu. Profitând de o eroare uriașă a lui Sphephelo Sithole în apropierea propriului careu, Erik Lira a recuperat balonul și i-a oferit pasa decisivă lui Julian Quinones. Atacantul mexican nu a iertat și a deschis scorul cu un șut plasat printre picioarele goalkeeperului sud-african.
Același Quinones a lovit bara în minutul 43.
După reluare, situația s-a complicat rapid pentru africani. Sithole, protagonistul erorii de la primul gol, a fost eliminat în minutul 49 pentru un fault asupra lui Brian Gutierrez, lăsându-și echipa în inferioritate numerică. Gazdele au profitat și au dublat avantajul în minutul 67, când Raul Jimenez a înscris cu o lovitură de cap precisă, după centrarea lui Roberto Alvarado.
Finalul partidei a fost tensionat. Zwane a văzut și el cartonașul roșu după intervenția VAR, fiind sancționat pentru o palmă aplicată lui Alvarado. Nici Mexicul nu a terminat meciul în efectiv complet, căpitanul Cesar Montes fiind eliminat în prelungiri pentru un fault dur asupra lui Mudau.
Mexicul a obținut primele trei puncte ale competiției și este la egalitate cu Coreea de Sud în fruntea Grupei A, după ce asiaticii au învins Cehia cu 2-1.
MEXIC: Rangel – Reyes, Cesar Montes, J. Vasquez, Gallardo – Lira (E. Alvarez 76) – R. Alvarado, B. Gutierrez (L. Chavez 66), Fidalgo (G. Mora 66), Quinones (Alexis Vega 79) – Jimenez (A. Gonzalez 76). SELECŢIONER: Javier Aguirre
AFRICA DE SUD: R. Williams – Mudau, Okon, Sibisi, Mbokazi, Modiba (Appollis 76) – Mokoena, Sithole, J. Adams (Zwane 61) – L. Foster (Mbatha 56), Rayners (Makgopa 76). SELECŢIONER: Hugo Broos
Cartonaşe galbene: B. Gutierrez 23 / Mokoena 17, Sibisi 74
Cartonaşe roşii: Cesar Montes (Mexic) min. 90+2 / Sphephelo Sithole (Africa de Sud) min. 49, Themba Zwane (Africa de Sud) min. 84
Arbitru: Wilton Sampaio (Brazilia)
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)