duminicã, 7 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Focuri de armă la un festival din Ohio cu câteva zile înainte de startul Mondialului! Sunt cel puțin 12 răniți, iar autoritățile caută doi suspecți

    de - | 7 iunie 2026, 9:57 AM | Internaţional

    0

    Momente de panică în Statele Unite cu câteva zile înainte de startul Campionatului Mondial de fotbal. Sâmbătă seara, la un festival stradal din orașul Toledo, statul Ohio, mai multe focuri de armă au fost trase în apropierea unei zone aglomerate a evenimentului. Potrivit autorităților locale, cel puțin 12 persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă, notează news.ro.

    Poliția din Toledo a intervenit după primirea unui apel de urgență referitor la o împușcătură produsă în apropierea festivalului Old West End, unul dintre cele mai populare evenimente comunitare din zonă. La sosirea echipajelor, agenții au descoperit numeroase victime, multe dintre acestea fiind transportate de urgență la spitalele din regiune.

    Primarul orașului, Wade Kapszukiewicz, a declarat că opt dintre răniți au suferit plăgi prin împușcare și că medicii se așteaptă ca toate victimele să supraviețuiască. Ulterior, reprezentanții poliției au actualizat bilanțul la 12 persoane afectate de incident.

    Anchetatorii cred că în schimbul de focuri ar fi fost implicate cel puțin două persoane. Potrivit adjunctului șefului poliției, Joseph Heffernan, primele informații indică faptul că suspecții ar fi tras unul asupra celuilalt, iar gloanțele au lovit și participanți aflați în apropiere. Nicio persoană nu a fost arestată până în prezent.

    Înregistrări distribuite pe rețelele sociale surprind scene de haos, cu oameni fugind din zona festivalului și căutând adăpost în timp ce se aud mai multe focuri de armă. Alte imagini arată intervenția echipelor medicale și transportarea răniților pe targă.

    Zona vizată de anchetă se află între străzile Delaware Avenue și Robinwood Avenue, unde, conform organizatorilor, erau amplasate spații dedicate concertelor și preparatelor culinare.

    Guvernatorul statului Ohio, Mike DeWine, și-a exprimat îngrijorarea față de incident și a transmis că urmărește îndeaproape evoluția situației. Poliția continuă investigațiile pentru identificarea și capturarea persoanelor responsabile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.