Ce spune Cristian Mungiu despre noul său film „Fjord”. Pelicula, printre favorite la câștigarea trofeului Palme d’Or
Prin intermediul celui mai recent lungmetraj al său, „Fjord”, selectat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes din acest an, Cristian Mungiu pune sub semnul întrebării abuzurile comise în numele ideologiilor progresiste, fără să se teamă că stârnește dezbateri. „Cinemaul trebuie să rămână polemic”, a declarat regizorul român, recompensat cu trofeul Palme d’Or în 2007, într-un interviu acordat marți agenției France Presse, transmite Hotnews.
„Mi se pare că, în cinematografie, am început să pierdem puțin din libertatea de a exprima cu adevărat ceea ce gândim. Sunt prea multe filme politicoase care îți confirmă că ideologia zilei este cea corectă, iar asta nu este ceea ce ar trebui să facă cinematografia”, a declarat Cristian Mungiu pentru AFP, citează Agerpres.
Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, cu actorii Sebastian Stan şi Renate Reinsve, a fost ovaţionat în picioare timp de 12 minute la premiera de luni de la Cannes.
În „Fjord”, cineastul român își plasează povestea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios (Sebastian Stan și Renate Reinsve) se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.
Însă totul se oprește brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude YouTube și smartphone-urile, și le critică credința religioasă.
Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.
Citește și:
Atenție! Încă două portaluri neautorizate de către CNAIR pentru vânzarea rovinietei!
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)