Undă verde pentru programul „Loteria Vizelor” oferit de SUA





Ambasada Statelor Unite a anunţat că de la 1 octombrie începe programul Loteria Vizelor pentru anul 2016.
Înscrierile se fac prin completarea unui formular pe internet, iar participarea este gratuită. Se poate înscrie oricine este absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat sau care a lucrat cel puţin doi din ultimii cinci ani într-o meserie solicitată în Statele Unite. Numele vor fi selecţionate în mod aleatoriu de un computer.
Perioada de înscriere se încheie pe data de 3 noiembrie iar câştigătorii se vor anunţa pe 5 mai 2015. (Pentru cei interesați, formularul de înscriere se găsește AICI)
România nu este inclusă în programul Visa Waiver, care permite accesul pe teritoriul american fără viză. Şi asta pentru că ţara noastră nu îndeplineşte criteriul de aderare, care prevede o rată de refuz de trei procente. Aceasta era anul trecut la 11,5 %.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)