Un muncitor român din Dublin a returnat suma de aproximativ 3.000 de euro găsită în gunoi
Un român pe nume Radu Hajdu, care lucrează la un centru de reciclare a gunoiului din Dublin, a găsit aproximativ 3.000 de euro într-un container şi i-a predat imediat şefului său, banii ajungând astfel rapid la proprietarul de drept, relatează Mediafax, care citează Irish Independent.
Banii aparţineau unei femei al cărei tată decedase recent. Ea închiriase containerul pentru a face curat în casa tatălui ei din Dublin, dar nu şi-a dat seama că a aruncat ascunzătoarea cu bani a acestuia. Femeia, care a cerut să i se păstreze anonimatul, a declarat: „Când m-au contactat oamenii de la Panda (centrul de reciclare, n.red.) nu îmi venea să cred că au găsit banii şi au avut onestitatea de a mă suna”.
„Sunt foarte impresionată de companie, s-a comportat corect. O să le spun tuturor despre onestitatea lor”, a adăugat ea.
„Suntem încântaţi că am putut ajuta la returnarea banilor către deţinătorul de drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei. El l-a lăudat pe Radu, pe care calificat drept „un tip muncitor şi cinstit”.
În vârstă de 30 de ani, Radu tocmai se întorsese la muncă în Dublin după o săptămână de concediu petrecută în România.
Foto: independent.ie
Comentariile portalului
Acest lucru ar trebui sa facă și cei pe care i-ați criticat , dar din păcate acest lucru nu se va întâmpla. Goana după ciolanul de inca 4 ani , (...)
Nu este nimic greșit în a spune, pur și simplu, "Vă cer iertare, am greșit!" Ar fi bine să ne oprim puțin și să recunoaștem față (...)
👏 Frumoasă analiză autocritică ..., și am fost tentat să dezvolt ideea, dar am decis să n-o fac ! . Nu am să vă / mă scuz pt tonul acid, spre agresiv, al criticilor fă (...)