Oare cum ar fi arătat astăzi România dacă în decembrie 2024 ne-am fi trezit cu un președinte rupt complet de realitatea bugetară și scufundat în metafizica „trezirii în conștiință”? Cum ar arăta astăzi România cu Călin Georgescu președinte?

Să ne imaginăm că, în loc de problemele despre deficitul bugetar, împrumuturi, dobânzi și alte cele, România ar fi fost „trezită în conștiință” întru rezolvarea unor chestiuni de profundă transcendență, începând cu întărirea legăturilor sacre dintre familia daco-creștină și familia lexicală tradițională a limbii bătrâne, continuând cu sacralitatea industriei și nevoilor calului, atent supravegheate să nu ne trezim cumva în criză când îl apucă lipsa.

Indiferent care lipsă, mică sau mare, doar știm și noi că la cal cam toate sunt mari când îl apucă.

Dincolo de neroziile pe care le spune cu aerul unui sfânt trezit dintr-o reverie transcendentă, omul ar merita o „verificare ITP” completă, cu aparatură performantă și atent verificată înainte – verificarea s-ar putea face lejer, în stare de trezire totală, între două spectacole cu public pe care Justiția română le-a inițiat sub forma controlului judiciar, bun prilej săptămânal să mai debiteze câte-o lipsă (dacă-l apucă).

• Călin Georgescu a anunțat că se retrage din politică

Să trecem însă peste anecdotica discursului său și să reluăm scenariul post electoral. Așadat, trezit de alegerea sa ca președinte, chiar în condițiile speciale ale finalului de an 2024, ar fi trebuit să desemneze un premier. Întrebarea este, pe cine ar fi desemnat?

După cum știm, niciun partid nu a obținut majoritatea în Parlament, așa că premierul desemnat ar fi fost nevoit să negocieze cu partidele parlamentare și astfel să formeze o alianță care să aibă majoritate politică.

George Simion? Greu de crezut, chiar dacă acesta ar fi stat ca un cățeluș în fața lui Georgescu dacă s-ar fi trezit premier desemnat. Doar că, această variantă ar fi fost practic imposibilă.

Simion nu ar fi fost capabil să coaguleze în jurul său o majoritate parlamentară. Nu pare capabil să negocieze. În plus, nu și-a lăsat „loc de bună ziua” în Parlament. A „mușcat” în stânga și-n dreapta până a rămas fără colți și cu mulți adversari redutabili.

Și nici în partid nu stă pe roze, fiind înconjurat de oportuniști care cu bucurie l-ar lăsa să-și „rupă gâtul” într-o încercare de formare a unui guvern.

Adversarii nu doar că l-ar lăsa și ei să-și rupă gâtul, dar l-ar mai și „ajuta” cu un ghiont. Așa, de trezire la realitate. Culegi ce-ai semănat – parcă așa-i vorba din bătrâni (poate ne va traduce cândva domnul Georgescu în limba bătrână zicala asta cu semănatul și culesul).

Deci, pe cine ar fi trezit Călin Georgescu pentru a-l desemna premier?

Nu-i o întrebare lipsită de sens. În sistemul nostru, președintele nu guvernează – desemnează o persoană, de la partidul sau alianța câștigătoare (dacă are peste 50% din voturi) sau de la alt partid, dacă alegerile nu au dat un câștigător absolut.

Prin urmare, desemnarea premierului este un act de aritmetică politică, realitate care marchează momentul trezirii din evadarea transcendentă și mistica de vitrină. Sigur, desemnarea premierului este, totodată, și un act de inteligență și viziune politică, dar în această ficțiune nu-i cazul…

AUR, singur, nu putea face guvernul, iar împreună cu PSD – partidul „mamă” – aveau sub 50%. În plus, problema unui guvern metafizic (președintele trebuie respectat, nu?) – suveranist – post-comunist înseamnă un alt șoc. Trezit la realitate, și-ar fi dat seama de paradoxul suprem al unui asemenea proiect, propus de exponenții luptei anti-sistem (Georgescu, Simion), fix celui mai solid pilon al sistemului (PSD).

Hotărât lucru, până și votanții lui Georgescu și-ar fi dat seama cât de nepotrivit ar fi fost un asemenea guvern al contrariilor.

Oricum însă, cum spuneam, AUR plus PSD nu ar fi avut majoritate parlamentară.

PNL? Exclus. Adică, PSD și PNL în același guvern, dar niciunul dintre aceste partide care au dominat politica românească din ultimii ani să nu dea premierul? Imposibil.

Așa cum și cooptarea USR și UDMR într-o alianță cu AUR pare o trăznaie la fel de mare ca „apucă lipsa” sau teoriile lui despre limba română din care s-ar fi născut limba latină.

Să presupunem că, până la urmă, ar fi convins un tehnocrat să formeze un guvern „de sacrificiu”, dar ce ar fi urmat?

Greu de crezut că Georgescu și-ar fi abandonat instantaneu deviațiile cu iz metafizic. Ar mai fi bătut câmpii o vreme, până ar fi numit șefii serviciilor de informații, care îl interesau tare mult încă din campania electorală. Probabil ar fi dat o fugă până la Moscova, la idolul său, Putin.

În tot acest timp, problemele economico-financiare ale României s-ar fi agravat.

Un guvern tehnocrat nu are forță politică, deci nu-și poate impune niciun program de guvernare care să nu satisfacă și interesele partidelor parlamentare, în special ale PSD și PNL. AUR nu și-ar putea permite să mai fie așa de vocal cum este acum, pentru că ar însemna un atac direct la președinția lui Georgescu.

Guvernul ar încerca să se împrumute pentru asigurarea salariilor și pensiilor, dar, mai ales, pentru a satisface clientela pesedistă și penelistă locală. Banii de la UE vor fi tot mai puțini spre deloc, pentru că președintele Georgescu va fi nevoit să intre în grupul Orbán, Fico și, împreună, ar ataca și mai puternic UE cea rea și va pune bețe în roate NATO – Europa (de SUA nu va avea curaj să vorbească).

Astfel, România va deveni rapid o țară neserioasă, cu o politică „nici pe jos, nici în căruță”, în care nu se va putea avea încredere. Agențiile de rating ne vor retrograda la nivel speculativ sau Junk,

Fapt care ne va limita accesul la credite (la împrumuturile alea pe care le luăm și acum, cu dobânzi foarte mari, după dezastrul lăsat de premierul Ciolacu). Se va renunța la investiții – care nu se pot face fără bani, locurile de muncă se vor împuțina, protestele se vor înmulți. Și așa mai departe.

Cam așa ar putea arăta România sub Călin Georgescu, cel „trezit în conștiință”, dar cam rupt de realitate. Iar trezirea la realitate va fi mult mai cruntă decât ar crede cei ce s-au lăsat fascinați de niște povești copiate din filme (pentru el nu va fi nicio trezire, totul a fost și încă este un spectacol).

Da, cei care critică măsurile luate de actualul guvern, care cer în continuare salarii mai mari, sporuri și alte ajutoare, cei care nu renunță nici acum la ideea de pensii speciale trebuie să știe că se poate și mai rău. La fel și cei care încă se mai urcă în copaci ca să-l vadă mai bine pe „guru”-ul lor și flutură pancarte inscripționate cu „turul doi ânapoi”.

„Stegarul dac”, în copac (sursa: impact.ro)

Un președinte ca Georgescu ar fi fost prins între două lumi. Una a discursului cu iz transcendent, fără substanță, în care totul este posibil ca într-o poveste. Cealaltă, a guvernării, în care aproape nimic nu este liber.

Partea cu adevărat tristă pentru un personaj ca Georgescu, trezit la realitate, și nefericiții lui susținători lui este că între aceste lumi nu există punte de legătură.