Bicicletele revin la Arad de 1 mai. Sistemul bike-sharing însă pedalează în gol
Bicicletele de închiriat vor reveni în stații începând cu data de 1 mai, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad. Ele au fost păstrate în depozitul Recons pe perioada de iarnă.
Amintim că serviciul de închiriat biciclete a fost implementat în urma unui proiect european la Arad, fiind deținut de Primărie și operat de o firmă din Brașov, Smart Urban Mobility, pentru care municipalitatea a încheiat în 2025 un acord cadru pentru patru ani, care se ridică în total la 8.632.779,86 lei (fără TVA).
Situațiile existente în municipiu pot fi observate prin intermediul unei hărți digitate, special incorporată în site-ul oficial Arad Bikes al serviciului de bike-sharing, de unde se poate descărca și aplicația prin care se pot închiria bicicletele.
Gratuitate, dar nu „cadou”
Deși inițial proiectul european prevedea ca doar prima jumătate de oră să fie gratuită, iar apoi utilizatorii să achite prin aplicație o anumită sumă, Primăria Arad a optat să păstreze serviciul gratuit, cu condiția ca cei care folosesc bicicletele să le utilizeze înregistrându-se în aplicația de monitorizare, excepție fiind minorii sub 14 ani, care au interdicție la utilizare.
Cu toate acestea, pe parcursul verii trecute, s-a constatat că mai mulți arădeni au confundat conceptul de gratuitate cu „proprietatea personală” și s-au făcut complet stăpâni pe biciclete, ducându-le acasă, sau chiar spre vânzare la Obor.
În primele 3 luni de funcționare, au fost furate 68 de bucăți (din care 45 au fost ulterior recuperate), iar polițiștii locali au aplicat numeroase amenzi celor care le-au utilizat incorect pe restul rămase disponibile.
Bicicletele revin în stații din 1 mai
Din 1 mai, Primăria va dispune readucerea bicicletelor în circulație. Ele vor putea fi ridicate de la orice stație în regim self-service și vor putea fi returnate la orice stație în regim self-service, cu condiția să existe locuri libere. Intervalul orar de utilizare este 07:00-24:00, valabil de luni până duminică, ultima închiriere putând să se facă cu maxim două ore înainte de închiderea centrului, adică ora 22:00.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)