duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Pompierii au reușit după 3 ore să stingă incendiul de la fabrica de polistiren din Aradul Nou

    de Raluca Medeleanu | 11 martie 2026, 10:40 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Au trecut trei ore de la izbucnirea focului la fabrica de polistiren de la ieșirea din Aradul Nou către Zădăreni, iar pompierii au reușit în cele din urmă stingerea lui. Fumul degajat fiind toxic, Garda de Mediu a anunțat „un control dur” la societatea comercială în cauză.

    Incendiul la fabrica respectivă a izbucnit miercuri dimineață, în jurul orei 07:30, iar pompierii arădeni au primit ajutor și din partea ISU Timiș, respectiv ISU Mureș. În cele din urmă, incendiul a fost localizat, iar stingerea completă a fost anunțată de reprezentanții ISU Arad la ora 10:30.

    „Incediul a fost stins, în aceste momente se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative, identificarea posibilelor focare ascunse și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului”, a transmis ISU Arad.

    Au ars aproximativ 20.000 mc polistiren și materie primă, pe o suprafață de 1500 mp din curte, însă focul nu s-a propagat la partea administrativă a societății.

    Din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru sănătatea publică arderea polistirenului, autoritățile au emis o serie de atenționări Ro-Alert, notificări care au apărut însă aleatoriu pe telefoanele arădenilor, nu la întreaga populație. Acest lucru a stârnit critici inclusiv din partea unor locuitori din apropierea incidentului.

    incendiu fabrica spre zadareni polistiren 1

    De asemenea, o atenționare a fost emisă și de Direcția de Sănătate Publică Arad, pe social media, cu evidențierea riscurilor inhalării fumului dens emanat prin arderea materialului polimeric obținut din prelucrarea petrolului. În acest context, Garda de Mediu Arad a transmis că începe „un control dur” la fabrica respectivă.

    Citește și:

    Poluare toxică a aerului, în urma incendiului de la fabrica dinspre Zădăreni! Garda de Mediu deschide anchetă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.