sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Biblioteca Județeană lansează sondajul public „Părerea ta contează!”

    de Special Arad | 5 martie 2026, 11:27 AM | Cultură | Știri Arad

    0

    Biblioteca Județeană A.D. Xenopol Arad lansează sondajul public „Părerea ta contează”, un demers prin care invită cititorii și membrii comunității arădene să contribuie activ la dezvoltarea colecțiilor de carte și a programelor culturale ale instituției.

    Prin intermediul acestui chestionar, Biblioteca dorește să afle:

    – ce cărți și autori ar dori cititorii să regăsească în colecțiile Bibliotecii arădene?
    – ce tipuri de activități culturale ar atrage mai mult publicul iubitor de carte și cultură?
    – ce idei sau propuneri ar putea contribui la diversificarea ofertei culturale?

    „O bibliotecă modernă nu se construiește doar prin decizii administrative, ci prin dialog real cu oamenii care îi trec pragul. Vrem să ascultăm, să înțelegem și să acționăm în funcție de nevoile reale ale cititorilor noștri”, transmite Ionel Bulbuc, manager al Bibliotecii arădene.

    Completarea sondajului durează aproximativ 3 minute și poate fi realizată online, accesând ACEST LINK.

    Opiniile exprimate vor contribui la conturarea programelor și proiectelor viitoare ale Bibliotecii arădene. O bibliotecă vie se dezvoltă prin colecții de carte, evenimente culturale și dialog constant cu arădenii.

    Citește și:

    VIDEO: Biblioteca Județeană din Arad s-a redeschis. Cum arată acum spațiile dedicate cititorilor

    Arădenii, chemați să decidă prin sondaj soarta sălilor de jocuri de noroc

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.