Este oficial: Bulevardul Milea se va numi de acum „Regele Mihai I”
Majoritatea consilierilor locali și-au dat acceptul, astfel că s-a adoptat oficial hotărârea prin care Bulevardul General Vasile Milea, din centrul Aradului, va fi redenumit „Regele Mihai I”.
Inițiativa a aparținut consilierei locale Florica-Lucia Țărnău de la USR, fiind votată de toți consilierii locali, cu excepția Lilianei Wass de la PNL, care a argumentat că se abține de la vot, întrucât consideră că în această perioadă dificilă din punct de vedere economic schimbarea va aduce greutăți multitudinii de firme care au sediul pe bulevardul respectiv și care vor fi nevoite să își schimbe din această cauză actele. Ea a specificat că pentru a aduce un omagiu Regelui Mihai I al României ar fi preferat, în schimb, ca Primăria să amplaseze o statuie în Piața Catedralei.
În sală s-a aflat și un cetățean care a luat cuvântul pentru a-l defăima pe Regele Mihai și pentru a solicita ca Bulevardul Vasile Milea să fie redenumit cu numele inginerului George Albu (tatăl său), care a fost director la Fabrica de Vagoane din Arad. Intervenția sa nu a avut însă efect în rândul consiliului.
Cu singura abținere din partea consilierei Wass, proiectul de hotărâre a fost aprobat, astfel că, după ce documentația va fi transmisă Prefecturii pentru exercitarea controlului de legalitate, hotărârea va intra în vigoare după publicarea sa pe site-ul Primăriei Municipiului Arad și afișarea la sediul instituției.

(Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei; foto: BOGDAN STAMATIN / MEDIAFAX FOTO)
Regele Mihai I de România (1921- 2017) a avut un rol decisiv în scurtarea Celui de-al Doilea Război Mondial, pentru gestul său de curaj de la data de 23 august 1944 fiind ulterior decorat de SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Regele Mihai I a ordonat încetarea colaborării cu Germania și a cerut Armatei Române să lupte alături de Aliați împotriva trupelor germane aflate pe teritoriul țării. Gestul său a avut un impact major: România a contribuit la eliberarea Transilvaniei de Nord și a altor teritorii din Europa Centrală, iar istoricii estimează că această întoarcere de front a grăbit sfârșitul războiului în Europa cu circa șase luni, salvând zeci de mii de vieți.
Citește și:
Arădenii, chemați să decidă prin sondaj soarta sălilor de jocuri de noroc
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)