sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    CCR a decis: legea pensiilor magistraților este constituțională și merge la promulgare

    de Special Arad | 18 februarie 2026, 12:48 PM | Naţional

    0

    Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri că legea privind pensiile speciale ale magistraților este constituțională, după cinci amânări succesive. Sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă cu votul a șase dintre cei nouă judecători, potrivit surselor HotNews.

    Proiectul, propus de Guvernul condus de Ilie Bolojan, urmează să fie trimis președintelui Nicușor Dan pentru promulgare, apoi publicat în Monitorul Oficial.

    Legea prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare a magistraților până la 65 de ani, într-o perioadă de tranziție de 15 ani, precum și reducerea cuantumului pensiei de serviciu la maximum 70% din ultimul salariu net. În prezent, pensia reprezintă 80% din ultimul salariu brut.

    Pentru aplicarea efectivă va fi necesară modificarea termenului de intrare în vigoare, stabilit inițial la 1 ianuarie 2026, termen devenit imposibil din cauza întârzierilor procedurale.

    Citește și:

    Bombă cu ceas la UAV. Ce ne-a răspuns Ministerul Educației în legătură cu cele două sentințe și cei doi rectori, Cilan și Lile

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.