Primăria Arad interzice protestul împotriva amânării deciziei CCR. Organizațiile civice reacționează: „Se încalcă un drept fundamental!”
Mai multe organizații civice reacționează dur după ce Primăria Arad a refuzat să avizeze protestul anunțat pentru 12 februarie în fața Tribunalului. Asociațiile acuză o încălcare gravă a dreptului constituțional la liberă întrunire și susțin că notificarea depusă nu reprezenta o cerere de aprobare, ci o simplă informare legală a autorităților. În opinia lor, administrația locală a transformat procedura de notificare într-un instrument de blocare a unui protest pașnic.
Primăria Municipiului Arad a anunțat că nu a avizat favorabil organizarea manifestației publice programate pentru 12 februarie 2026, ora 18.00, în fața Tribunalului Arad, unde mai multe organizații civice intenționau să protesteze față de amânarea pronunțării Curții Constituționale privind pensiile speciale.
Potrivit adresei nr. 11.401 din 10 februarie 2026, semnată pentru primarul Călin Bibarț de viceprimarul Lazăr Faur, „organizarea și desfășurarea acestei manifestații publice nu a fost avizată favorabil”, întrucât, conform Comisiei pentru avizarea adunărilor publice, „nu sunt întrunite condițiile legale” prevăzute de Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.
În document se arată că solicitarea ar fi trebuit formulată potrivit modelului prevăzut în anexa legii și depusă cu cel puțin trei zile înainte de data desfășurării, cu menționarea unor elemente precum scopul, locul, durata, numărul estimat de participanți și măsurile de organizare. Totodată, reprezentanții Primăriei își exprimă disponibilitatea de a aproba o astfel de manifestație „în condițiile Legii nr. 60/1991, republicată”.
Organizațiile civice acuză: „O încălcare gravă a unui drept constituțional”
Organizațiile civice semnatare condamnă însă ferm decizia administrației locale, pe care o consideră „o încălcare gravă a dreptului fundamental la libertatea întrunirilor”, garantat de articolul 39 din Constituția României, precum și a standardelor europene privind libertatea de exprimare și participarea civică.
Potrivit acestora, notificarea privind organizarea protestului a fost depusă luni, 9 februarie, la ora 18:45, cu 72 de ore înainte de momentul anunțat pentru manifestație, în conformitate cu termenul prevăzut de Legea nr. 60/1991.
Reprezentanții organizațiilor subliniază că notificarea nu reprezintă o cerere de aprobare, ci o simplă înștiințare a autorităților, așa cum stabilește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 15/2018. „În mod clar, răspunsul autorităților nu constituie un aviz care să permită interzicerea adunării”, transmit aceștia.
Parte a unei serii de proteste în cinci orașe
Manifestația de la Arad face parte dintr-o serie de proteste anunțate simultan în cinci orașe din România (Arad, Timișoara, Iași, Craiova și Brașov) sub mesajul comun: „Decizie amânată, reformă sabotată!”.
Potrivit organizatorilor, acțiunile civice vizează noua amânare a deciziei Curții Constituționale privind reforma pensiilor speciale, pe care o consideră „nejustificată, iresponsabilă și costisitoare pentru România”, în contextul riscului de a pierde peste 230 de milioane de euro din tranșele aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Organizațiile susțin că, în toate cele cinci orașe, au fost respectate procedurile legale, iar colaborarea cu autoritățile locale s-a desfășurat în mod obișnuit pentru asigurarea caracterului pașnic al manifestațiilor.
„Libertatea întrunirilor nu poate fi condiționată de aprobări”
În reacția transmisă public, organizațiile critică faptul că administrația condusă de primarul Călin Bibarț „a ales să limiteze exercitarea unui drept constituțional fundamental, transformând notificarea legală într-un instrument de interzicere”.
„Libertatea întrunirilor nu poate fi condiționată de aprobări sau interpretări restrictive ale administrației publice. Într-un stat de drept, autoritățile trebuie să protejeze exercitarea libertăților civice, chiar și atunci când acestea exprimă critici față de instituțiile statului”, se arată în poziția comună a semnatarilor.
Organizațiile civice anunță că își rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele legale pentru a apăra libertățile fundamentale și principiile statului de drept.
Semnatarii sesizării sunt: Inițiativa Timișoara, Corupția Ucide, Inițiativa România, Alternativa Civică Timișoara, Reset, În Stradă, Inițiativa Activism Civic Craiova, Rezistența Civică Galați, Tineri Liberi, Valea Jiului Society, În Stradă Iași, VeDem Just – Asociația Voci pentru Democrație și Justiție și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.
Citește și:
Decizia privind pensiile magistraților, amânată din nou. Noul termen: 18 februarie
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)