Spargeri în lanț la casele medicilor din Timișoara și a rectorului UVT: pagube de jumătate de milion de euro
O serie de spargeri comise în ultimele săptămâni în Timișoara și în județ au vizat casele unor medici cunoscuți și locuința rectorului Universității de Vest, iar paguba totală se apropie de jumătate de milion de euro, potrivit opiniatimisoarei.ro.
Hoții au acționat în cel puțin șase vile, alegând momentele în care proprietarii nu erau acasă, semn că au urmărit atent programul familiilor înainte de a lovi.
Din casa unui medic, manager al unui spital din județul Timiș, au dispărut bijuterii și alte bunuri evaluate la aproximativ 300.000 de euro. Un alt doctor, patron al unei clinici private din Timișoara, a rămas fără bani și bijuterii de circa 15.000 de euro. Și locuința unui alt manager de spital a fost spartă, însă acolo nu se aflau sume mari de bani.
În total, prejudiciul estimat ajunge la aproximativ 500.000 de euro.
Anchetatorii spun că hoții sunt profesioniști: nu au lăsat aproape nicio urmă, iar criminaliștii nu au găsit amprente sau indicii clare. Au fost prelevate probe ADN, care ar putea ajuta la identificarea lor. Polițiștii cred că gruparea a monitorizat casele mai multe zile, apoi a acționat rapid, profitând de lipsa sistemelor de alarmă sau a camerelor de supraveghere în multe dintre locuințe.
Cazul este în continuare investigat, iar autorii nu au fost încă identificați.
Citește și:
Și-a bătut soțul cu făcălețul: femeie în vârstă de 40 de ani, reținută la Lipova
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)