Omul de cultură Vasile Dan a primit Premiul „Ioan Slavici” din partea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad
Omul de cultură Vasile Dan, redactorul șef al revistei Arca, a fost premiat de Ziua Culturii Naționale de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a celebrat Ziua Culturii Naționale printr-o manifestare culturală de înaltă ținută. În cadrul acesteia, distinsul poet, eseist, publicist și redactor șef fondator al revistei „Arca” și de asemenea președinte al filiale arădene a Uniunii Scriitorilor, Vasile Dan, a fost premiat cu Premiul „Ioan Slavici”, pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea literaturii și culturii române, precum și pentru activitatea sa publicistică și editorială de prestigiu. Distincția a fost acordată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în semn de apreciere pentru rolul său constant în susținerea valorilor culturale autentice și a dialogului intelectual contemporan, premiul fiind înmânat chiar de către rectorul UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci.
Evenimentul se înscrie într-o tradiție de 22 de ani, inițiată de rectorul fondator al UVVG, regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, prin Facultatea de Științe Socio-Umane, tradiție ce a transformat Ziua Culturii Naționale și ulterior Luna Culturii într-un reper constant al vieții academice și culturale arădene.
Manifestarea a fost organizată de Complexul universitar de studii multiculturale şi patrimoniale al UVVG, coordonat de prof. univ. dr. Marius Grec, și a fost dedicată personalității lui Mihai Eminescu, poetul național care a marcat decisiv evoluția literaturii române moderne. Prin opera sa, Eminescu a reușit să confere limbii române profunzime, expresivitate și universalitate, devenind un simbol al identității culturale și spirituale românești. Poezia, publicistica și gândirea sa filosofică au depășit granițele esteticului, influențând decisiv conștiința națională și discursul cultural românesc.
În acest context, a fost evidențiată legătura profundă dintre Mihai Eminescu și Vasile Goldiș, personalitate marcantă a vieții politice și culturale românești, al cărui nume universitatea îl poartă cu onoare. Această conexiune a fost ilustrată prin articolul publicat de Vasile Goldiș în ziarul „Românul”, text în care Goldiș sublinia importanța operei eminesciene pentru devenirea spirituală a națiunii române și rolul culturii în afirmarea identității naționale.
Programul evenimentului organizat, astăzi, în Aula Cicio Pop a universității arădene a fost completat de momente artistice susținute de actori ai Teatrului „Ioan Slavici” din Arad și de elevi ai Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, care au oferit recitaluri de poezie și muzică, creând o atmosferă emoționantă.
Au participat membri ai conducerii Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în frunte cu rectorul UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, cadre didactice, studenți, elevi și invitați din mediul cultural și administrativ arădean.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)