Ziua Națională a Culturii, celebrată la Arad: poezie, muzică și teatru în instituțiile culturale ale orașului | Program
Aradul marchează Ziua Națională a Culturii printr-o serie de evenimente speciale, pregătite de principalele instituții culturale ale orașului, care invită publicul la reflecție, emoție și întâlnire cu valorile identitare românești.
Joi, 15 ianuarie 2026, cultura se va manifesta prin cuvânt, sunet și interpretare scenică, într-un program divers, dedicat atât creației clasice, cât și sensibilității contemporane.
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” – cuvânt, lirism și renaștere
Ziua va debuta în plan literar la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, care organizează, de la ora 17:00, în Sala de Arte „Sabin Drăgoi”, un eveniment dedicat poeziei, muzicii și reflecției culturale. Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, instituția propune publicului lansarea volumului de poezie „Pasărea Phoenix”, semnat de Olimpia-Mariana Nagy.
Legată simbolic de nașterea poetului național Mihai Eminescu, această sărbătoare devine un prilej de întâlnire cu poezia ca formă de confesiune și renaștere. Volumul lansat vorbește despre fragilitate, curaj și transformare interioară, fiind descris ca un parcurs existențial în care poezia nu se citește doar, ci se trăiește.
Cartea va fi prezentată de prof. Viorica Șandor și de Adriana Popa, președinte al Colegiului Psihologilor din România – Filiala Arad, iar moderarea evenimentului va fi asigurată de prof. Ioana Nistor, din partea Bibliotecii Județene. Atmosfera va fi completată de un intermezzo muzical susținut de tânăra interpretă Gregoria Holhos-Vaida și de recitalul de muzică și poezie „Eminescu – Suflet și Poveste”, oferit de Elena Unc, alături de artiștii Academiei Serenitas. Evenimentul se anunță a fi un moment de liniște și introspecție, în care cuvântul și muzica readuc în prim-plan identitatea culturală românească.
Filarmonica Arad – medalion simfonic dedicat culturii naționale
Seara de 15 ianuarie continuă la Palatul Cultural, unde Filarmonica Arad organizează, de la ora 19:00, un concert simfonic dedicat Zilei Naționale a Culturii. Programul propune o perspectivă universală asupra muzicii românești, prin lucrări semnate de Béla Bartók, George Enescu și George Stephănescu.
Concertul va debuta cu binecunoscutele „Dansuri populare românești” de Béla Bartók, o culegere emblematică inspirată din folclorul transilvănean, devenită reper al patrimoniului muzical universal. În continuare, publicul este invitat să asculte Fantezia pentru pian și orchestră de George Enescu, o partitură concertantă de tinerețe, interpretată de pianistul Cadmiel Boțac, într-o lucrare ce îmbină tradiția brahmsiană cu virtuozitatea lisztiană.
Programul va fi completat de Simfonia nr. 1 de George Stephănescu, considerată prima simfonie din literatura românească de concert, o lucrare care poartă ecouri ale clasicismului european și invită la redescoperirea rădăcinilor muzicii românești. Biletele pentru concert pot fi achiziționate online și de la casieria Palatului Cultural.
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” – recital de poezie și spectacol în premieră
Ziua Națională a Culturii este celebrată și pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, care propune, de la ora 18:00, recitalul „Emoție, trăire și cuvânt”.
Evenimentul este conceput ca o călătorie în inima poeziei românești, în care versurile prind viață prin rostirea actorilor.
Publicul va avea ocazia să retrăiască magia cuvântului rostit prin interpretările actorilor Zoltan Lovas, Oana Kun, Carmen Butariu, Oltea Blaga, Mariana Tofan, Ioan Peter, Liliana Balica, Bogdan Neciu, Sorin Calotă și Cristian Bordaș. Lor li se alătură tineri iubitori de poezie, elevii Sara Râpan, de la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”, și Alexandru Săcui, de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, într-un dialog simbolic între generații.
Tot în data de 15 ianuarie, dar de la ora 19:00, în Sala Studio, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” va avea și o premieră teatrală, spectacolul „Cină cu prieteni” de Donald Margulies, în regia lui Mădălin Hîncu. Din distribuție fac parte actrițele Alina Vasiljević și Angela Petrean Varjasi și actorii Andrei Elek și Ștefan Statnic.
Citește și:
VIDEO: Biblioteca Județeană din Arad s-a redeschis. Cum arată acum spațiile dedicate cititorilor
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.





















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)