sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Control judiciar pentru doi bărbați surprinși la braconaj în Ajunul Crăciunului, într-o pădure de pe raza comunei Hălmăgel

    de Ioana Costaș | 29 decembrie 2025, 1:09 PM | Știri Arad | Topic special | Urmăriți

    0

    Doi bărbați în vârstă de 21, respectiv 40 de ani, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce, în Ajunul Crăciunului, au participat la o vânătoare neautorizată într-o pădure din satul Sârbi, comuna Hălmăgel.

    Intervenția polițiștilor a fost declanșată în urma unui apel la 112, prin care era semnalată prezența unor persoane înarmate pe fondul de vânătoare nr. 63 Leuca–Găina. Autoturismul în care se aflau cei doi bărbați, I.C. și C.I., a fost depistat în trafic și oprit de polițiști, care au descoperit asupra lor arme de vânătoare, fără a exista autorizație legală pentru activități cinegetice la momentul respectiv.

    Bărbații au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, ulterior fiind plasați sub control judiciar. Ei sunt cercetați pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

    „Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au fost sesizați, în dimineața zilei de 24 decembrie 2025, cu privire la faptul că mai multe persoane ar participa la o vânătoare neautorizată, într-o pădure de pe Muntele Găina. În urma verificărilor efectuate atât în teren, cât și pe drumurile de acces, a fost oprit în trafic un autoturism în care se aflau doi bărbați, de 40 și 21 de ani, din Hălmăgel. În interior au fost găsite două arme de vânătoare, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Cei doi au fost conduși la secția de poliție, iar după audieri au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a transmis IPJ Arad.

    Citește și: 115 intervenții ale pompierilor arădeni în minivacanța de Crăciun

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.