În ultima perioadă, relația dintre Primăria Arad și presa locală pare să se îndepărteze tot mai mult de principiile transparenței și dialogului deschis. Nu este vorba despre un conflict declarat, ci despre o tendință subtilă, dar constantă, de izolare față de întrebările jurnaliștilor și de control al informațiilor.

Cel mai nou exemplu, dintre deja multele care pot fi reunite într-o listă imaginară, poate fi bilanțul investițiilor din 2025, care a fost prezentat sub forma unui text transmis unei singure publicații, în care accentul cade exclusiv pe reușite într-un an dificil la nivel național, marcat de austeritate. Absența unei conferințe de presă, unde ar fi existat posibilitatea unor întrebări directe, inclusiv din partea jurnaliștilor considerați incomozi, care nu sunt la „cheremul” administrației, e un semnal de alarmă clar că se preferă controlul total al discursului, nu confruntarea firească de fapte.

Într-o lume în care adevărul faptic este tot mai umbrit de „realități alternative”, Aradul pare prins și el într-un astfel de vârtej al imaginilor fantasmagorice, menite să păcălească pe cei dispuși să fie prostiți în a crede că trăim într-un oraș înfloritor, în plină dezvoltare.

Realitatea este cu totul alta pentru oricine dispus să-și deschidă cât de puțin ochii.

E edificator și felul în care primarul tratează orice critică publică, redusă frecvent la eticheta disprețuitoare de „șmecherii”. De exemplu, în locul unor explicații administrative concrete, detaliate, în cazul podului hobanat nerecepționat, solicitările legitime de clarificare și expertiză au fost întâmpinate cu insinuări și acuzații, de la presupuse legături politice până la șantaj. Transformarea oricărei opinii contrare într-un atac personal și încadrarea ei în categoria „șmecherilor” nu face decât să sufoce dialogul și să impună un singur „adevăr”.

La fel de discutabilă mi se pare și tendința de a ieși în prim-plan cu inițiative care nu aparțin exclusiv administrației. Au existat deja exemple în care proiecte ale societății civile, precum cele ale Asociației Rubio, au fost prezentate drept realizări ale Primăriei. Iar organizarea de ieri a unei gale de premiere pentru elevii olimpici și profesorii lor ridică din nou semne de întrebare, mai ales în contextul în care un eveniment cu exact același scop, Balul Comunității Arădene, are loc de zece ani și a fost organizat chiar în luna noiembrie, de Asociația Europeanul și Asociația Sf. Martin, în parteneriat cu Primăria și Inspectoratul Școlar.

Nu este vorba despre a contesta importanța acestor inițiative sau despre a minimaliza rolul administrației locale. Dimpotrivă. Sprijinul instituțional este esențial. Problema apare atunci când linia dintre susținere și asumare devine neclară, iar meritele celor care inițiază și duc mai departe astfel de proiecte riscă să fie estompate.

Într-un oraș care ar trebui să-și dorească o administrație credibilă, transparența nu ar trebui să se rezume la comunicate atent redactate. Ea presupune dialog real cu presa, asumarea întrebărilor incomode și o recunoaștere onestă a contribuțiilor venite din afara Primăriei. În lipsa acestui exercițiu de onestitate, comunicarea instituțională alunecă către o formă de impostură publică, în care aparența ține loc de dialog, iar imaginea înlocuiește realitatea.