Holurile Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad nu mai sunt acolo așa cum le știați până acum. Din seara de 5 decembrie și până duminică noaptea, 7 decembrie, ele sunt un laborator de realitate augmentată, lumină, proiecții, sunet, provocări vizuale și artă digitală. Citizenit și 11 artiști vizuali au „ocupat” teatrul cu expoziția „Reality Switch”, primul mare eveniment al programului STREET smART.

Atmosfera s-a schimbat radical încă de la intrare: proiecțiile de mapping se revarsă peste pereți, muralele noi ale Aradului prind viață, realitatea pare literalmente remodelată. Această transformare vizuală totală – lumini, umbre, texturi digitale, avataruri AI și instalații interactive – vine să modifice percepția publicului despre lumea pe care o știm sau credem că o știm. Schimbarea va rămâne la teatru pe tot parcursul weekendului.

Despre fragilitatea puterii, roboți cu baterii nemuritoare, șerpi protectori, materii și lumi recuperate, războaie pierdute sau câștigate de lumi în derivă e vorba zilele acestea la teatru.

Și despre copaci cocoțați pe televizoare din trecut, care fac ca timpul să meargă înainte și înapoi, într-un ciclu de nestăvilit, despre murale care se dau jos de pe pereții pe care s-au născut, pentru a prinde viață, despre un spațiu carpato-danubiano-pontic cu natură moartă și reflecții vii, toate cuibărite în holurile teatrului, doar pentru ca, la final, să-ți poți configura propria propagandă, departe dar nu chiar atât de departe de adevărul fragil din era digitală.

Și să-ți poți număra zilele, orele, minutele și secundele din viața ta sau a altora, după ce dai, desigur, jos straturi și straturi de realități posibile și imposibile.

@specialarad.ro STREET smART: Reality Switch – Citizenit #citizenit #realityswitch #arad #specialarad ♬ original sound – Special Arad

Artiștii care au schimbat realitatea la Teatrul Clasic din Arad

Expoziția reunește 11 nume importante din scena new media locală și națională: kinema ikon, IRLO, Pandele Radu, Mihnea Rareș Hanțiu, Adistu, Ildiko Biro, Teo Cociuba, Pacurar Matei, Serghiuta-Popa Diana, Popa Laurian și Paul Babencu, fiecare venit la teatru cu câte o lucrare concepută special pentru a provoca, a tulbura sau a reconfigura percepția asupra spațiului și asupra imaginii.

Încă de la intrare, „Reality Switch” vine să te provoace cu „Substrat Zero”, lucrarea lui Ildiko Biro, o instalație construită din fragmente recuperate – frunze supradimensionate din fier-beton, forme neregulate din carton, forme organice – unite de o linie ondulantă care nu trasează un drum, ci un proces continuu de reorganizare a materiei, de reinterpretare a realității.

Toate construiesc un relief instabil, pulsativ, care luminează în întunericul holului atunci când te apropii. Instalația propune o metaforă a materiei fragile aflate în reorganizare continuă.

Lângă, Popa Laurian s-a „așezat” cu „Non-Objects”, un colaj digital alcătuit din fragmente ale animației experimentale, parte desprinsă din celebra sa expoziție „Soft Objects” de la Kunsthalle Bega Box. O provocare a artistului în care obiectul își pierde consistența și devine un pretext pentru explorarea limitelor percepției, a fragilității materiei și a instabilității realității. O aluzie la percepția generată de mediul online, unde, de multe ori, apar imagini sau conținut lipsit de adevăr.

Serghiuta-Popa Diana a venit cu „No evil”, o lucrare inspirată de mitologia șarpelui casei, protector și martor al memoriei ancestrale, prezentată anterior la Galeria Alfa. Un univers mitic îmbinat cu simboluri discrete ale folclorului, în care șarpele Dianei, adus acum în contextul realității augmentate, dansează vise în spațiul vizual al unei realități imposibil de fixat.

Paul Babencu, cu al său „Signal Corps”, o instalație interactiv-imersivă, vorbește despre responsabilitatea comunicării și fragilitatea adevărului în era digitală. Cei care aleg să se oprească la această instalație pot „configura” propria propagandă, manipulând imagini și semnale inspirate din arhive istorice precum United States Holocaust Memorial Museum și arhivele NARA. O experiență care vine parcă să transforme foaierul teatrului într-un laborator etic și tehnologic, în care toate deciziile îți aparțin.

Între memorie, geometrie și istoria vizuală a teritoriului, „Natură super moartă”, o compoziție isometrică a lui Pandele Radu, populată cu artefacte culturale din spațiul carpato-danubiano-pontic, construite ca un mic muzeu digital văzut de sus, te cheamă să te pierzi în detalii, deși te vrăjește de departe cu un univers imaculat.

Copacul în flăcări al lui Mihnea Rareș Hanțiu din „Synthetic Forest” se prăbușește doar pentru a se ridica mai apoi într-o lume care poate merge și înapoi, nu doar înainte. Trei televizoare retro din 1985 devin, în fapt, suportul unei păduri generate integral prin inteligență artificială. Tehnologia veche și imaginile sintetice se ciocnesc într-o meditație despre simulare, natură, timp și iluzia realului.

Teo Cociuba te provoacă cu al său „Care pe care”, lucrare în care explorează tensiunea dintre tehnologie și natură, două fețe aflate într-o permanentă competiție. Compoziția urmărește lupta dintre organic și artificial, cu ajutorul unor mijloace de expresie minimale pentru a sublinia și mai mult contrastul dintre îmbâcsita banalitate a imediatului și aerul rarefiat al naturii. Gesturile grafice devin marcaje ale unei confruntări simbolice pentru dominația asupra lumii vizuale.

Un robot imaginar, inspirat simbolic din răscoala de la 1907 și din arhetipurile rurale, explodează pe unul dintre pereții foaierului, pentru că așa și-a dorit IRLO. Artistul a venit aici cu un robot de companie, pictat pe pânză, a cărui însușiri, spune IRLO, sunt rezistență, funcționare colectivă și baterie nemuritoare. 1907 devine o proiecție ludică asupra tensiunilor istorice și asupra modului în care tehnologia reinterpretează mitologiile culturale ale spațiului românesc.

Aproape de robot, un cap roman acoperit de forme vegetale prinde și el viață în lucrarea lui Matei Păcurar – „Roman Head”, cu tot cu tensiunea născută acolo între puterea și monumentalitatea unei statui și creșterea organică a vegetalului. Păcurar prezintă o reactualizare a unei figuri istorice prin intervenția vegetală, un teritoriu recuperat de natură, venit cu tot cu o reflecție asupra fragilității puterii.

Adistu & Elena du Soleil luminează cu a lor „The Depth of Our Contrast” – un fashion digital, cu fractali, lumină, umbre și AI, într-un univers multimedia fluid, construit ca un organism vizual aflat în transformare continuă – drumul spre sala de spectacole a teatrului, cufundată în întuneric în aceste zile în care actorii, literalmente, stau în hol.

Provocările kinema ikon nu aveau cum să lipsească din acest decor al unei realități posibil-imposibile. „antiVorspann – Chronicles of Stillness”, un „film al filmelor” grupului, derulat algoritmic pe parcursul unui secol (1970–2070), e ultimul popas al expoziției gândite de Citizenit. Peste 200 de straturi transparente, semnate geosab, reVoltaire, gH. [ d s l x ], Bogdanator și pixelhunter, și-au găsit loc într-o instalație despre timp, stagnare și percepție. Zilele, orele, secundele sunt numărate acolo nu cu teamă, ci mai degrabă cu un fatalism asumat.

Night takeover: DJ-ii ABC și sound-ul care ține teatrul treaz până dimineața

Odată cu artiștii vizuali au venit și organizatorii ABC, transformați în gazde ale unei seri de muzică electronică. Gescu, Bread&Butter și Sandru au umplut spațiul cu seturi deep, minimal și progressive, prelungind experiența imersivă de vineri până târziu în noapte.

Opening Party powered by ABC a început după ora 22.00, tinerii alegând să vină la showul de la teatru și să se cufunde în muzică, lumini și provocări vizuale, așa cum le e obiceiul, după ora 23.00.

A fost cu Gescu, unul dintre cei mai versatili DJ din România, cunoscut din colectivul Sunrise încă din 2007, care a venit cu un mix atent la detaliu, cu Bread&Butter și Sandru cu vibe-ul lor pe ritmuri construite special pentru transformarea nocturnă a teatrului.

Încă două zile de Reality Switch

Nu mai e cu party la teatru astăzi și mâine, dar provocările artistice puse pe masă (sau mai degrabă pe holurile teatrului) sunt tot aici. Ce găsești încă în „Reality Switch” sâmbătă și duminică, de la ora 14.00 la ora 22.00?

Avataruri AI cu care se poate dialoga, instalații luminoase, proiecții și mapping, lucrări digitale și analog-digitale, artiști vizuali transdisciplinari, mulți dintre ei arădeni, care își desfășoară activitatea în mare parte aici, foaiere transformate în peisaje imersive, murale noi din Arad, precum cel de pe Palatul Foldes, care prind viață, străzi și spații urbane reinterpretate prin tehnologie.

Programul gândit în aceste zile la Teatrul Clasic Ioan Slavici e parte din STREET smART, prima inițiativă de aici dedicată realității augmentate și muralelor inteligente – „smart murals” care vin, cred organizatorii, să educe, provoace și transforme orașul într-un hub al artei urbane cu tehnologie integrată.

E o provocare pe care Oana Furdea și ceilalți membri ai neobositei asociații și-au asumat-o anul acesta, deși Citizenit părea parcă decisă să nu mai provoace Aradul cu festivaluri altfel, precum Particles. Nu s-au putut abține, însă, și au venit cu „Street smART” și acest prim „Reality Switch”.

Aradul şi o realitate complet schimbată

Au venit cu realitatea modificată chiar acolo unde se potrivea parcă cel mai bine, la Teatrul Clasic Ioan Slavici. Nu cu o realitate modificată pe care să o privești doar ca o metaforă, pe care să o creezi din cuvinte frumos puse în explicații pe pereți, în pagini de social media sau old media. Prin proiecții, prin lumină, instalații și sunet, prin provocări vizuale, spațiul și-a schimbat în aceste zile proporțiile, energia și logica vizuală.

E acolo, la teatru, o întâlnire cu provocări culturale, dar nu numai, cu AI-ul, cu visele și mai ales cu fricile noastre, cu fragilitatea adevărului digital, cu materia care curge, cu timpul care poate călători și înapoi și foarte repede înainte. E acolo o realitate la care sunt așteptați toți cei care vor să intre pe ușa principală a teatrului arădean ca să vadă astfel lumea.

Până duminică noaptea, teatrul rămâne un portal: un loc unde realitatea se rescrie, pixel cu pixel, idee cu idee, vis după vis.

Citeşte şi:

K not K aduce cine-concertul „Hoțul din Bagdad” la Arad – o experiență unică, la KF

❗ PUNCTE