Elevii arădeni, chemaţi să dezvolte un sistem de detectare a urşilor în cadrul proiectului „Casa Tradițională 2025 – robotică în slujba comunității”
Asociația Exploratorilor „Pușcații” organizează, între 21 și 23 noiembrie 2025, cea de-a VI-a ediție a proiectului Casa Tradițională, un eveniment devenit deja tradiție, dedicat tinerilor cu vârste între 16 și 18 ani.
Tema din acest an, „Tradiție și inovație – de la meșteșug la microcip”, combină cultura tradițională cu tehnologia modernă, implicând adolescenți pasionați de robotică să dezvolte soluții pentru probleme reale ale comunităților.
Iar problema aleasă de această dată are legătură cu urșii. Tinerii vor lucra la un dispozitiv inteligent de detectare a urșilor, folosind camere video, senzori de mișcare și sunet, panouri solare și algoritmi de inteligență artificială pentru alertarea autorităților, precizează organizatorii.

(Casa Tradiţională de la Roşia, Bihor, locul de desfăşurare a proiectului)
Elevii, practica şi sistemul de detectare a urşilor
„Am gândit aceste ateliere ca fiind practice, astfel încât elevii să construiască un model AI care să recunoască membrii echipei și să identifice ursul desemnat. Exercițiul îi ajută să înțeleagă rapid etapele reale de antrenare a unui sistem AI și aplicabilitatea acestuia pentru siguranța comunităților rurale”, a detaliat Ovidiu-Alin Preda, specialist IT.
Beneficiarii proiectului sunt elevi din municipiul Arad, provenind din diverse echipe de robotică, precum „echipa de robotică Delta Force” a Liceului Național de Informatică din Arad, dar și elevi implicați în proiecte de tip Erasmus. Proiectul se desfășoară în colaborare cu Liceul Național de Informatică, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” și Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului.
Activităţile şi impactul concret al inovaţiei
„Prin activități interactive și explorarea naturii, participanții vor învăța cum tehnologia poate proteja mediul și îmbunătăți calitatea vieții. Ei vor construi prototipuri și vor testa idei inovatoare, descoperind impactul concret al inovației.
Programul celor trei zile include formarea echipelor, ateliere practice, dezvoltarea prototipurilor și testarea finală. Participanții vor explora fauna și flora locală, învățând despre habitatul urșilor și importanța conservării ecosistemelor”, au detaliat organizatorii proiectului „Casa Tradițională”.
„Pe lângă atelierele tehnice și prezentările dedicate inteligenței artificiale, vom organiza și activități în aer liber, unde vom discuta despre fauna și flora locală și modul în care putem proteja aceste animale. Ne propunem ca tinerii să înțeleagă importanța conservării naturii și a unei relații responsabile între oameni și fauna sălbatică”, a aprofundat Paul Bărbătei, biolog.
Cine sunt cei din echipa de organizare a proiectului
Proiectul este coordonat de Sebastian-Martian Sbîrcea, președintele asociației, iar echipa include mentori și specialiști, precum și voluntari care susțin implementarea și documentarea proiectului.
Printre cei implicați în proiect sunt amintiți: Mircea Galu – doctor specialist ATI, care coordonează activitățile de prim ajutor și instruiește participanții în tehnici esențiale de intervenție rapidă; Anca Pârvu – formator, Atelier Prim Ajutor (atelier despre importanța primului ajutor în situații de urgență, inclusiv în interacțiuni cu fauna sălbatică); Cosmin Jude – astronomie și fizică – care vine cu tema „De la stele la senzori – cum ne învață universul să protejăm lumea din jurul nostru”; Delia Jude – manager proiecte UE – care va face o prezentare despre sursele de finanțare și implementarea proiectelor europene; Adelean David, fotograf – cel care va documenta în imagini foto și video întregul eveniment, inclusiv prototipurile finale și activitățile participanților.
Un laborator viu la Roşia
„La fiecare ediție reunim adolescenți cu talente diverse. Anul acesta ne propunem să dezvoltăm un proiect concret care să aducă valoare comunității locale, în timp ce învățăm de la acești tineri pasionați de robotică”, a punctat Sebastian-Martian Sbîrcea, care este convins că proiectul „Tradiție și inovație – de la meșteșug la microcip” va transforma Casa Tradițională din Roșia, Bihor, într-un laborator viu al ideilor moderne.
„Tinerii vor demonstra că tradiția și tehnologia pot coexista, iar inovația combinată cu spiritul antreprenorial poate genera soluții concrete pentru comunitate și natură”, a mai punctat Sebastian.
Potrivit organizatorilor, Brenntag, Hennlich, alături de alți susținători importanți precum Promun, Traditional Casa Experience, Medinet Hygiene Consulting, Legal Documents, PRO Paint și Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltarea Durabilă Bihor, au făcut posibilă derularea acestui proiect.
Citeşte şi:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)