Tragedie la o pensiune din Gura Humorului: o femeie de 72 de ani a murit în urma unui incendiu
O femeie în vârstă de 72 de ani și-a pierdut viața, duminică dimineață, într-un incendiu izbucnit la o pensiune din Gura Humorului, județul Suceava. Victima a fost găsită carbonizată în interiorul clădirii.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, focul a izbucnit în jurul orei 5:00, la o unitate de alimentație publică ce includea și camere de cazare, situată la mansardă. La fața locului au intervenit pompieri din Gura Humorului, Suceava, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, alături de echipele SVSU Capu Câmpului și Cornu Luncii. În total, au fost mobilizate opt autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Șapte persoane, printre care și un copil, au reușit să se autoevacueze, însă o femeie a fost dată dispărută. Aceasta a fost ulterior găsită fără viață, trupul ei fiind complet carbonizat.
Incendiul, care a afectat o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, a fost localizat, iar pompierii au intervenit pentru stingerea completă a focului și pentru înlăturarea efectelor acestuia.
Citește și: Proiect pentru siguranța elevilor arădeni
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)